Sandwich-uri “portocalii” obligatorii la Biblioteca Central Universitară

22 Feb, 15:11 / B365
Firma PDL care a luat hotelul şi restaurantul de la Clubul Sportiv Olimpia a primit sub contract şi cantina de la Biblioteca Centrală Universitară.
Studenții care merg la BCU sunt obligați să mănânce sandwich-uri numai de la bufetul PDL
Studenții care merg la BCU sunt obligați să mănânce sandwich-uri numai de la bufetul PDL

Firma se numeşte Amma General Store şi a  fost fondată chiar înainte să capete afacerea de la Olimpia. Ea a fost preferată de Mihaela Neagu, directoarea numită politic în postura de şef peste sport la Olimpia. Neagu se cunoaşte cu o altă colegă de partid, Mireille Rădoi, şi ea membru PDL, numită politic la şefia Bibliotecii Centrale Universitare.

Aşa a ajuns firma Amma să primească bufetul de la BCU, pe care l-a renovat, iar studenţii s-au trezit că nu mai au voie să aducă mîncare la pachet. “Ca să ne putem mînca sandwich-urile de acasă, fie ieşim în faţa bibliotecii, fie ne înghesuim într-o încăpere coşcovită”, descriu studenţii situaţia fără precedent de la BCU.

Înfiinţată în 2010, firma AMMA Store General a încheiat rapid o afacere profitabilă cu Clubul Sportiv Olimpia. După aceeaşi schemă a pus mîna şi pe bufetul Bibliotecii Centrale Universitare.

AMMA General Store a tras Lozul câștigător
Contractul de închiriere a bufetului a fost încheiat în iunie 2011. “Am publicat în ziar şi pe site-ul bibliotecii invitaţia de participare. Am primit o singură ofertă, cea a firmei AMMA General Store. Contractul e pe 10 ani”, a precizat directorul economic al BCU, Mircea Cătălin, citat de gsp.ro.

În urma înţelegerii, AMMA a renovat bufetul, denumit Bistro Libro, la nivelul impus de BCU. Design modern, mese şi scaune de lemn, mobilier de calitate, plasme pe pereţi. Cheltuielile cu utilităţile sînt suportate de către chiriaş, care este obligat să plătească lunar BCU şi suma de 2.500 de lei.

Ideea interdicţiei ca studenţii să mai intre în bufet cu băuturi şi alimente de afară a aparţinut AMMA, iar BCU s-a conformat, asigurîndu-i astfel acestuia clientela mult dorită. “Avem şi un spaţiu amenajat special pentru cei care vin cu pacheţelul de acasă”, a precizat însă angajatul BCU. Aşa este, numai că diferenţa de confort dintre cele două spaţii este evidentă. Încăperea este situată vizavi de Libro Bistro. O cămăruţă mică şi răcoroasă, cu două mese cu marginile scorojite, scaune de plastic. Şi un ghiveci cu un ficus. Iar priveliştea de pe fereastră dă în curtea interioară a clădirii.

Precedentul de la CS Olimpia
Firma AMMA General Store a fost înfiinţată în decembrie 2009, având doi acţionari. Fără nici un angajat, în cîteva luni a închiriat într-un mod surprinzător de rapid restaurantul şi hotelul Clubului Sportiv Olimpia Bucureşti, aflat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. Contractul dintre baza sportivă şi AMMA este pe 15 ani, chiriaşul plătind utilităţile şi o sumă de 4.000 de euro pe lună. În schimb clubul “i-a cerut” firmei să-i asigure zilnic, pentru sportivi, 80 la sută din locurile de la mese şi din spaţiile de cazare. Pe scurt, AMMA a pus mîna pe o afacere de invidiat: 1.344.263 lei în doar 6 luni, conform datelor din Registrul Comerţului.

Legături profitabile cu PDL
Între AMMA General Store, CS Olimpia şi BCU există o legătură, cea oferită de carnetul de partid. Directoarea de la Olimpia, Mihaela Neagu, a fost pusă în funcţie în 2009 în urma unui concurs, în care recomandarea de partid a PD-L a fost vitală. Coincidenţa face ca aceasta şi unul dintre acţionarii AMMA să fie din acelaşi oraş, din Lehliu Gară. Închirierea bazei Olimpia a fost coordonată în aproape de Corvin Nedelcu, secretar general în ANST, transferat apoi pe aceeaşi funcţie la Ministerul Educaţiei, instituţie în subordinea căreia se află şi BCU. Din toamna lui 2010, cea mai modernă bibliotecă din ţară este manageriată de un personaj controversat şi contestat de ONG-uri: Mireille Rădoi. “PDL numeşte în funcţia de director al BCU o persoană de partid, consilier local PDL la sectorul 4, fost consilier la Ministerul Apărării şi la cel al Comunicaţiilor, şefă de promoţie la Academia Naţională de Informaţii din cadrul SRI” a fost protestul Alianţei Pentru o Românie Curată.

Neagu, dosar penal şi fără brevet
Înainte să conducă Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti, Mihaela Neagu a gestionat în 2006 hotelul Sport din cadrul CSNB “Lia Manoliu” pînă cînd a fost demisă. Conform cercetărilor efectuate de poliţie, Neagu şi-a falsificat cartea de muncă, în care şi-a introdus calificarea de recepţioneră pentru a putea ocupa funcţia de director de hotel. Ca urmare, Ministerul Transporturilor şi Turismului i-a retras în 2007 brevetul şi licenţa de turism. Înainte de a veni în Bucureşti, Neagu a lucrat ca pompagiu la staţia Peco din Lehliu.

2 Responses to “Sandwich-uri “portocalii” obligatorii la Biblioteca Central Universitară”

  1. PDL se comporta ca ocurva avida de bani.
    Deabia astept sa scapam de ei !

  2. Elena Udrea, a punctat foarte bine, atunci cand a spus depre Antonescu si Ponta. Ei fac ceea ce stiu mai bine, greva parlamentara, chiul si incasarea indemnizatiilor. In loc sa faca ceva pentru tara asta, ei se tin de prostii. Nu s-au saturat de atata teatru jucat, de mani *editat* rea oamenilor si de injuriile si criticile aduse fostului guvern. Oricum v-ati lins, pentru ca nu o sa va mai voteze nimeni.

Leave a Reply

Connect with Facebook

ALTE STIRI DIN BAZAR
TOATE STIRILE »

AUTENTIFICARE

Trebuie sa fii autentificat.
Login | Inregistrare