Va ploua cu amenzi pe capul bucureștenilor: Poliția locală a căpătat noi drepturi

14 Mar 2011, 07:59 / Cristina Macuc
Dacă ați scăpat fără amendă de circulație de la Rutieră, pregătiți-vă pentru una de la Poliția Locală. Începând din acest an, atribuțiile polițiștilor locali au fost sporite, aceștia fiind abilitați să dea sancțiuni pentru parcări neregulamentare, pentru pietoni care traversează strada prin loc nepermis și construcții ridicate fără autorizație.
Polițiștii locali vor aplica amenzi inclusiv pentru abateri rutiere
Polițiștii locali vor aplica amenzi inclusiv pentru abateri rutiere

Polițiștii comunitari vor putea băga adânc mâna în buzunarele bucureștenilor care încalcă regulile de circulație. Conform noilor reglementări privind organizarea și funcționarea Poliției Locale, aceștia vor putea da amenzi atât șoferilor, cât și pietonilor. Nu vor scăpa însă de sancțiuni nici cei care au buletinul expirat sau persoanele care și-au ridicat contrucții fără autorizație. Totodată, foștii polițiști comunitari vor avea acces la baza de date cu caracter personal a Capitalei.

“Potrivit noii legi, în activitatea polițistului local au fost introduse trei noi domenii cu referire la circulația pe drumurile publice, evidența persoanei și disciplina în construcții și afișajul stradal. Acestea, pe lângă controlul comercial și protecția mediului, pe care noi le făceam și înainte”, a explicat pentru B365.ro, Aurel Dobrilă, directorul general al Poliției Locale Sector 2.

Polițiștii locali dau amenzi și pentru abateri de circulație

Astfel, polițiștii locali pot da amenzi pentru staționare și oprire neregulamentară, dar și pentru cei care opresc sub semnul “acces interzis”. În medie, pentru astfel de abateri, șoferii bucureșteni sunt sancționați cu aproximativ 134 lei, echivalentul a două puncte de penalizare. Banii intră direct în conturile primăriilor de sector.

În egală măsură, intră în vizorul polițiștilor locali și pietonii care traversează strada prin loc nepermis, precum și bucureștenii care conduc mopede și nu respectă regulile în trafic. “Chiar dacă posesorii de mopede nu au carnet, aceștia trebuie să respecte regulile de circulație, la fel ca și ceilalți participanți la trafic. Aceștia nu pot să circule cu motorul pornit pe trecerea de pietoni, la fel cum bicicliștii trebuie să ia bicicleta de coarne pe marcajul pietonal, în caz contrar fiind sancționați”, a precizat Dobrilă.

Cursuri de specializare pentru a da amenzi la parcări ilegale

Polițiștii comunitari vor contribui, de asemenea, și la ridicarea autovehiculelor care staționează neregulamentar, până acum aceste proceduri fiind îndeplinite de cei de la Rutieră. Chiar dacă nu au pregătirea necesară, foștii comunitari susțin că se vor specializa în acest sens. “Facem cursuri de legislație și vom proceda exact la fel. Fotografiem autoturismul pe patru laturi, filmăm și apoi refilmăm după cinci minute pentru a demonstra că acesta staționează în acel loc. Ulterior, anunțăm telefonic firma de ridicări autoturisme”, a menționat directorul general al Poliției Locale Sector 2.

Acces la baza de date cu caracter personal

În ceea ce privește evidența persoanei, polițiștii locali vor avea șase-șapte atribuții în plus, printre care înmânarea cărților de alegător dar și sancționarea celor care au buletinul expirat sau nu au viză de flotant, ori domiciliul pe raza Bucureștiului. Documentele de alegător vor fi distribuite acasă la fiecare bucureștean care nu posedă încă un astfel de act. În plus, celor care împlinesc vârsta de 14 ani li se va aduce la cunoștință faptul că trebuie să își întocmească o carte de identitate. “Avem acces și la baza de date cu caracter personal a Bucureștiului astfel că, atunci când ADP-ul (n.r. – Administrația Domeniului Public) vede o mașină abandonată pe stradă, și nu cunoaște proprietarul, poate face cerere la noi pentru identificarea acestuia”, a menționat șeful Poliției Locale Sector 2.

În atribuțiile polițiștilor locali intră, de asemenea, și sancționarea celor care ridică o construcție fără autorizație sau care nu respectă condițiile de autorizare. “De acest segment se vor ocupa inspectorii de specialitate din cadrul aparatului primăriei, oameni care au 10-15 ani experiență în acest sens”, a specificat Dobrilă.

La nivelul celor șase sectoare sunt aproximativ 2.000 de polițiști locali.

28 Responses to “Va ploua cu amenzi pe capul bucureștenilor: Poliția locală a căpătat noi drepturi”

  1. “șoferii bucureșteni sunt sancționați cu aproximativ 1.340 lei, echivalentul a două puncte de penalizare.” Adica un punct de penalizare e aproximativ salariul minim pe economie? Sigur?!?!?

  2. “sancționarea celor care nu au buletinul expirat”. Adica daca nu am buletinul expirat primesc amenda?!?! :) ):))

  3. pai ar trebui schimbat codul rutier. acolo scrie clar ca singurul organ abilitat sa vegheze la respectarea regulilor de circulatie este politia rutiera (sau de frontiera in cazul unei distante mai mici de 30 de km de vama).

  4. in tara aceea se citeste numai de politie,amenzi,coruptie,ALTCEVA chiar nu sinteti in stare????

  5. un pct este 10% din sal minim, au gresit cei care au scris articolul.
    o intrebare: comunitarii au 12 clase minime prevazute in lege pentru a profesa?!

  6. Daca nu avem unde parca…pe unde mergem…parcam neregulamentar, primim amenda corect…
    Ar trebui sa fie sanctionati doar cei care blocheaza drumul public si nu cei care parcheaza neregulamentar. De ce? Pentru ca nu avem parcari, dar avem pretentii la amenzi

  7. in sectorul 4 in zona sincai sau facut 2000 locuri de parcare. aceste locuri de parcare sunt vazute decat de primarul piedone, ele sunt locuri de parcare speciale, invizibile, sunt vazute decat de primar.

  8. Am ajuns rau de tot daca vom primi amenzi pentru traversarea strazii prin loc nepermis. Daca urmatoarea trecere e pusa ca naiba la 1km distanta, ce sa facem? Sa traversam pe acolo si sa ne intoarcem inca 1 km? Ce absurd.. Oricum, nu neg ca nu ar trebui sa te asiguri de 10 ori inainte de a traversa.

    Cat despre locurile de parcare… Sunt de 50 de ori mai putine decat numarul masinilor. Unde dracului sa parchezi regulamentar? Nu zic sa blochezi o banda de circulatie, dar sa inteleaga cand se parcheaza pe o bordura sau in alta parte. NU SUNT ALTE LOCURI!

    • puiule cind romania era o tara normala cu oameni normali primiai amenda daca traversai pe spatiul verde,sau aruncai biletul pe jos,cind se vor aplica din nou acestea ne apropiem de o tara cu oameni normali la cap,deocamdata ne indreptam spre autodistrugere p.s. mersul pe jos cel mai sanatos lucru

  9. Nu sustin ca exista locuri de parcare, dar cu vointa gasesti unde sa parchezi. Problema e cu romanu’, care vrea sa mearga maxim 100m de la masina pana unde are treaba. Daca ar fi parcari ca-n vest, si ar trebuisa dati 5-10 Euro pe ora iar nu ar fi bine.
    Nu merg foarte mult cu masina, dar pana acum am gasit intotdeauna unde sa parchez (legal) fara sa incurc pe cineva, dar nu imi e rusine sa merg un km pe jos. Noi nu avem vointa, ca solutii se gasesc.

  10. antiprosti: / 14 martie 2011 la 12:10

    deci, o sa le dea drepturi sa aplice legea unor indivizi care au putin mai multa scoala decat un caine dresat la o scoala de dresaj. cum mama naiba ?!??!! deci, chiar ca se duce totul de rapa…….!!! sunt impotriva. sunt deacord cu faptul ca cei care gresesc sa fie sanctionati, dar nu de indivizii aia!!!!!!! va da-ti seama ce figuri pe capul lor!!:))

    • daca taceai, filosof ramaneai :) )) mai si vorbesti de altii, dar tu esti analfabet in toata regula… pune mana pe carte, domnule…

  11. Masinile trbuie ridicate sa poata trai familia Prigoana bine din ridicarile de masini, sa isi cumpere masini scumpe, sa poata sa aibe Bahmuteanca slugi din China ca romancele raspun obraznic si vor bani. Vrea Familia Prigoana zece milioane ca iti duce masina pe un teren o zi, daca platesti parcarea pe o luna intr-o parcare de lux nu e mai mult de 300 lei pe luna da asa sa o imbogatim pe matracuca aia de Bahmuteanca sa vina iar la tv sa ne dea lectii cu barba-su cat au muncit ei ca sa ajunga bogati.

    • laura nu-i da bani lu prigoana si nu parca acolo unde incurci circulatia !!! adu-l pe prigoana in sapa de lemn, ce, n-ai ambitie ? sau tu esti fata care i-a blocat pe aia in banca atunci cand ai lasat masina pe linia de tranvai?

  12. O tara de rahat… daca ajung toti analfabetii sa dea amenzi… e clar. Baaaaiiii comunitarii nu au nici liceul, nu stiu sa scrie unii din ei.. Nu va ganditi ce faceti… aia sunt pleava societatii… Vai de voi…

    • mai HANDI te crezi cuiul pizdii cine pula mea esti tu mai muie de jignesti atatia oameni care nu fac altceva decat sa asi faca datoria?.MUISTULE daca te intereseaza toti au liceul cu diploma de bacalaureat,iar mare parte dintre ei sunt anscrisi la facultate,sau au terminat facultatea. an ancheiere ati mai spun doar atat SUGI PULA MUISTULE.

  13. Ufff…..ce bine….
    Acum m-am linistit…….
    Am fost speriat sincer, ca baietii astia salon, de la comunitara, vor intra in pietele din bucuresti sa salte cu tot cu pene, ciorile care vand tigari de contrabanda…Chiar imi faceam griji pentru ei.
    Aloooo….robocop-silor, se aude???
    La obor, la doi pasi de primaria sect 2, se face trafic de tigari.
    Si nu, cei care vand tigari, nu au 80 ani si nici nu vand zarzavaturi, fara autorizatie…
    Alo Politia comunitara? Inca astept un raspuns destep…

  14. asa e, KTLiN are dreptate, sa vezi cum se iau niste namile de politisti de cate o baba care vinde marar si patunjel si urla sa plece dar pe tigani ii ocoleste, ori sunt intelesi cu ei ori le e frica de ei.
    era la piata norilor un taran vindea oua iar 3 tiganci cu masutele alte produse, vin astia de la primaria sector 4 sa ii goneasca, pe cine credeti ca au gonit?

  15. Extras din codul rutier art 1 alin 3 :
    “Autoritatea competenta în domeniul circulatiei pe drumurile publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Române. ”

    Politia locala nu face parte din MAI si nici din IGPR… atunci cu ce drept ma opresc?

  16. vaisteauata: / 14 martie 2011 la 15:34

    Eu cred ca va ploua cu castane in capul celui care s-a documentat pentru acest articol:)
    bai frate, cititi si voi HGul inainte de a scrie&comenta.
    Nu scrie nicaieri ca ei au voie sa dea amenzi pentru stationare interzisa sau mai stiu eu ce contraventie la legea circulatiei.Si-i normal sa fie asa.
    Daca aveti curiozitatea sa cititi, o sa vedeti ca singurele contraventii pe care le pot constata& sanctiona sunt cele legate de autorizarile date de autoritatile locale (gen autorizatie de constructie, activitati comerciale pe spatiul public-martisore, covrigi etc). In rest, chiar daca il prind pe unul la furat, tot ce pot face este sa cheme politia.

  17. Legea care reglementeaza organizarea si functionarea Politiei Locale este Legea 155/2010.

  18. Eu sper ca politia comunitara, inainte sa se apuce sa amendeze pensionarii si copii care traverseaza prin loc nepermis sau calca pe spatiul verde, sa se apuce inatai sa amenedeze toti golanii care noaptea ne deranjeaza cu galagia lor ( povestiri interminabile, spart de semninte si manele pe telefon toata toata noaptea, consum de alcool,etc… totodata, atat politia comunitara cat si politia rutiera, inainte sa amenedeze pe toti “infractorii” care parcheaza aiurea … intai sa puna mana sa amendeze smekerii cu geamuri fumurii pe fatza, proprietarii cu masini tunate care ne scoala din somn cu tobele lor sport si care ne omoara putin cate putin zi de zi, prin faptul ca si-au tunat masina si si-au scos catalizatoru! eu asta as vrea sa se intample mai intai, a si eram sa uit … domnilor de la superpolitia lu peste prajit, cand o sa luati masuri sa eliminati odata si pentru totdeauna tiganii care ne percep taxe de protectie pe locurile de parcere oriunde in acest oras ??? oare cand ?

  19. Dar pe maidanezii astia (militieni) comunitari cine-i amendeaza caci pe unde se cuibaresc parca e o cocina. Masini parcate care pe unde “vrea muschii lui” din creier ca neuroni sau 7 ani de acasa nu gasesti in materia lor cenusie; gunoaie lasate in urma pe oriunde se aduna in turme sau in haite;
    Luati-o o data pe urmele lor de la sediul lor pana pe unde ajung si sunt usor de gasit dupa ce lasa in urma lor.
    Astia au ajuns practic simbolul institutiei statului roman; in ei gasesti concentrat tot gunoiul societatii romanesti si portretul robot al functionarului public roman.

  20. Pentru ca tot ne-a zis ca Politia Locala Sector 2 are, printre atributii si efectuarea controlului comercial, poate ne explica domnul director Dobrila de ce Politia Locala Sector 2 nu suspenda, conform OG 99/2000, activitatea clubului Turabo din cadrul Complexului Studentesc Tei, care functioneaza fara autorizatie de la Primarie.

  21. Pe str.Birnova sectorul 5,sitematizarea a ingradit cu gard din fier,de la strada pina la trotuar si de la trotuar la bloc.Oare nu se puteau face niste locuri de parcare?Sau facut numai pe strazile unde locuiesc consilieri ai primariei.Acum Vanghelie scormonrste iar trotuarele,fiindca se apropie alegerile,toate pe banii contribuabililor.Sa fie exclus din primarie,sa vina unul competent,iar el sa-si vada de psdeul lui,ca numai la primarie nui este gindul decit sa ia banii.

Leave a Reply

Connect with Facebook

ALTE STIRI DIN BANI
TOATE STIRILE »

AUTENTIFICARE

Trebuie sa fii autentificat.
Login | Inregistrare