Pasajul Basarab avertizează şoferii cu 35 de secunde înainte de un mare cutremur
Pe aceste ecrane amplasate la o distanţă de maximum 200 de metri faţă de pod soferii sunt atentionati cu 35 de secunde înainte de producerea unui cutremur de mare magnitudine cum sunt cele de peste 6,5 pe scara Richter.
Romania are un sistem unic de prevenire a cutremurelor, realizat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP). Cutremurele care au epicentrul in zona Vrancei se produc la o adâncime de câţiva zeci de kilometri, ceea ce permite prevenirea acestora, întrucât până la propagarea undei seismice la suprafata trec 28-32 de secunde. Plecând de la aceasta caracteristica, INCDFP a realizat Sistemul de Avertizare Seismica in Timp Real (SASTR). Tehnic, sistemul este functional şi era implementat până acum la obiectivele cu grad de contaminare radioactiv
Prin senzorii montaţi pe pod se inregistreaza in cazul unui cutremur (de orice intensitate) informatii privind modul de comportare a podului in astfel de situatii, date ce vor fi utilizate in vederea cresterii ulterioare a sigurantei acestuia. Informatiile ajung la Institutul National pentru Fizica Pamantului, care a finantat si amplasarea acestora, anunţă Pro tv. Centrul de Seismologie de la Măgurele înregistreaza cutremurul si trimite un semnal către pod, care este apoi afisat pe un astfel de ecran. Iar soferii afla astfel ca nu trebuie sa mai urce.
Ecranele informative pe care vor fi afisate mesajele de avertizare sunt cele montate la fiecare urcare pe pasaj (N. Titulescu, Calea Grivitei, Calea Plevnei, Sos. Orhideelor si Sos. Grozavesti).
“Sistemul de avertizare instalat la Pasajul Basarab este o premiera. In tara nu exista asa ceva si nici la nivel european din cate stiu eu. Avertizarea se declanseaza la cutremure de peste 6 grade pe scara Richter. Pe ecranele montate la 200-150 de metri de intrare pe pod vor fi afisate mesaje care vor avertiza soferii ca urmeaza un cutremur si sa nu urce pe pasaj. Avertizarea se face cu 35-40 de secunde inainte de cutremur”, a explicat pentru HotNews.ro prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul onorific al Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).
Potrivit lui Gheorghe Mărmureanu, Pasajul Basarab este primul punct din România accesibil publicului larg care beneficiază de sistem. Tot potrivit directorului onorific al INFP, sistemul ar putea fi extins în scurt timp şi la instituţii şi clădiri civile, cum ar fi şcolile şi spitalele.
Pasajul Basarab a fost deschis traficului auto pe 19 iunie. Pasajul are 1,9 kilometri şi este cel mai lat pod hobant urban din Europa. Acesta face legătura rutieră şi de tramvai între Bulevardul Nicolae Titulescu – Şoseaua Orhideelor – Podul Grozăveşti – Bulevardul Vasile Milea, respectiv Şoseaua Grozăveşti, întregindu-se astfel inelul principal de circulaţie al Municipiului Bucureşti în partea de nord-vest. Proiectul cuprinde două traversări majore de obstacole, a râului Dâmboviţa peste podul existent lărgit şi a căii ferate în zona Gării de Nord.
6 Responses to “Pasajul Basarab avertizează şoferii cu 35 de secunde înainte de un mare cutremur”
Leave a Reply
Motivul uluitor pentru care s-a inundat Biblioteca Națională. CINE E RESPONSABIL
“Dacii – Adevăruri tulburătoare 2012″, documentarul-viral controversat care răstoarnă toată istoria românilor
Muzeul de pânze și povești din Țara Făgărașului are nevoie de voluntari pentru restaurare
Averse în București: Inundație la Biblioteca Națională, intervenții de urgență Apa Nova

Gala Societății Civile va avea loc pe 28 mai la Opera Națională
Bucureștenii plătesc dublu pentru alimente
Anul acesta, la B’ESTFEST Summer Camp, line-up-ul artistilor autohtoni il faci chiar tu!
Iurie Darie, în stare critică. Actorul a fost diagnosticat cu apă la creier
ATI UITAT SA LUATI IN CALCUL INERTIA TRANSMITERII INFORMATIEI PRIN INFRASTRUCTURA ROMANEASCA…S-AR PUTEA CA UNDA DE SOC SA AJUNGA PRIMA, CU 52 DE SECUNDE INAINTEA MESAJULUI DE PE PANOURI …HAHAHAHAHAHAHAAA
Transmisia de date se face prin echipamente dedicate exclusiv acestei aplicatii, deci nu imparte banda cu internetul sau alte transmisii.
Cutremurele care au epicentrul in zona Vrancei se produc la o adâncime de câţiva zeci de kilometri, ceea ce permite prevenirea acestora, …
Asadar, inventie de maxima importanta in Romania… sistemul care PREVINE CUTREMUREEEE!
Io zic sa-ti dai demisia.
Nu stiu daca senzorii au fost montati la cerinta proiectantului,a constructorului sau a lui Sorin Oprescu!Dar e mai bine ca Basarabul a fost dotat cu asemenea aparatura!
chiar asa sa fie ?
desteptii mamii, senzorii sunt in vrancea, la plostina, nu pe pod. de acolo vine semnalul.