Parcul Dobroiești va costa 2,5 milioane lei
Parcul ecologic, pe care administrația locală a Sectorului 2 urmează să îl amenajeze în șase luni în zona Dobroiești, în apropierea cartierului Pantelimon, se întinde pe o suprafață de aproximativ 2,2 hectare. În prezent, pe terenul viran se depozitează inclusiv deșeuri casnice, iar datorită caracterului insalubru, zona este atrăgătoare doar pentru câinii vagabonzi și persoanele fără adăpost, după cum se menționează în proiectul tehnic elaborat de firma de specialitate pentru stabilirea detaliilor tehnice de execuție a investiției. Vezi aici planul.
În Parcul Dobroiești urmează să fie plantați 370 de arbori foioși și rășinoși, 6.000 de arbuști, 700 de metri liniari de gard viu, 10.000 de metri pătrați de gazon și 280 bucăți de plante perene. La acestea se adaugă 28 de stâlpi cu panouri solare și o instalație de irigat automatizată pe toată suprafața de spațiu verde. Vezi aici harta. Parcul Dobroiești va fi dotat, de asemenea, cu 28 de bănci din lemn și metal, patru mese de picnic, plus 30 de coșuri de gunoi. În interiorul parcului vor fi amenajate două spații de joacă pentru copii cu două balansoare, două leagăne duble, nisipar și un tobogan și zone de odihnă de 500 de metri pătrați, inclusiv trei toalete ecologice. (Vezi dotările).
După cum au precizat reprezentanții administrației locale, contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat vineri cu Administrația Fondului pentru Mediu. “De regulă, folosim fonduri europene pentru proiecte mari. Aici nu am utilizat bani europeni pentru că a fost posibilitatea de a se lua de la Fondul de Mediu. Am făcut proiectul special pentru aşa ceva”, a explicat pentru B365.ro Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 2.
La licitația electronică au participat opt firme concurente, câștigătoare fiind desemnată societatea Geca Impex PM SRL. Aceleiași firme i-a fost atribuit anul trecut un contract-cadru de 183 milioane lei (43 milioane euro) de către Primăria Sectorului 4, pe o perioadă de patru ani, pentru amenajarea complexă a spațiilor verzi dintre blocuri. În ciuda acestui contract, administrația locală condusă de primarul conservator Cristian Popescu Piedone a mai atribuit, la jumătatea lunii martie a acestui an, un alt acord-cadru de aproximativ 135 milioane lei (32 milioane euro), tot pe o perioadă de patru ani, pentru lucrări de întreținere și amenajare a domeniului public și privat de pe raza Sectorului 4. În acest ultim caz, contractul plătit din bugetul local, urmează să fie onorat de firmele Amenajarea Domeniului Public și Privat SA și Azochim SRL.
One Response to “Parcul Dobroiești va costa 2,5 milioane lei”
Leave a Reply
Poteraș acuzat de donații ilegale
Cât costă locuințele scoase la vânzare de RA-APPS
Ce faci dacă angajatorul te presează pentru a declara salariul mai mic

Parcarea mall-ului AFI Palace Cotroceni, taxabilă din acest an. VEZI DE CE
300 de blocuri din Sectorul 1, reabilitate în acest an. Parcările subterane, puse în stand-by
Singura baie publică din București intră în renovare
Primăria Capitalei a fost amendată pentru că nu a întocmit bugetul pe 2012
Billa a dat 500.000 euro pentru renovarea magazinului din Drumul Taberei
Bravo, la mai mare!!!