Iubitorii de animale: primii care apără maidanezii, primii care îi abandonează la greu
Cazul petrecut miercuri dimineață, când o femeie de 49 de ani a fost sfâștiată de câini în curtea unui fost garaj al Administrației Domeniului Public (ADP) din Sectorul 5 este ilustrativ pentru atitudinea așa-zișilor iubitori de animale din București, susține Robert Antonio Lorentz, directorul Asociației pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București. Când vin hingherii pentru a lua la sterilizare câinii de care pretind că au grijă, sar chiar și la bătaie pentru a-i proteja.
Când respectivii câini sunt catalogați drept violenți, în urma plângerilor primite, iubitorii de animale se jură că, dimpotrivă, sunt mielușei. Când cineva este însă mușcat, situația se schimbă dramatic. Protectorii maidanezilor se leapădă de ei, ba chiar ajung să-i ocărască.
La fel s-a întâmplat și în cazul femeii mușcate în curtea ADP din Sectorul 5, aflată în stare critică la spital. Directorul ADP Sector 5, Nicolae Dan Cristea, susține că maidanezii s-au adunat pur și simplu acolo, de-a lungul timpului. În primă fază s-a spus că femeia ar fi venit la furat, însă mai apoi s-a aflat că era reprezentanta unei societăți, care venise să recupereze un container și a intrat în curte pentru că paznicii nu erau de găsit.
Angajații ASPA au prins joi 15 câini adulți și 9 pui în curtea ADP sector 5, pe care i-au transportat în adăposturile Primăriei. În urma celor întâmplate, câinii capturați nu vor mai ajunge niciodată în libertate, a declarat pentru B365 Robert Lorentz. Doar doi dintre ei aveau crotale la ureche, semn că a fost sterilizați în adăposturile ASPA. În teorie, pentru ca un câine să fie eliberat după castrare, este nevoie ca o persoană sau o asociație să-și asume responsabilitatea pentru el. În realitate, asumarea responsabilității implică o simplă semnătură, iar multe dintre persoanele care eliberează maidanezi nu au grijă ulterior de ei. Situația trebuie să se schimbe, susține Lorentz.
”În Capitală sunt în jur de 50.000 de câini comunitari. Noi vom duce în adăpostul care va fi construit la Fundulea 20.000 dintre ei, însă vor rămâne 30.000 pe străzi. Este nevoie ca persoanele care susțin că au grijă de câini să facă asta în mod real: cu carnete, să le facă vaccinuri, să le dea de mâncare”, spune directorul ASPA, adăugând că, în prezent, doar 8.000 dintre cei 50.000 de maidanezi din Capitală sunt vaccinați.
Leave a Reply
Copil dispărut în Sectorul 6
Un bărbat s-a sinucis la Curtea Supremă
Hoți urmăriți cu focuri de armă în centrul Capitalei
Taximetrist tâlhar, la Gara de Nord
Ecaterina Andronescu a câştigat procesul cu ANI
DNA cere arestarea senatorului Voicu

Falsificatori de carduri, înarmați cu pistoale, prinși de DIICOT
Şeful Poliţiei, demis: Liviu Popa va fi înlocuit de Petre Tobă