Cum va arăta Catedrala Mântuirii Neamului MULTIMEDIA
Reprezentanții Patriarhiei Române și-au propus ca edificiul să poată fi văzut din orice colț al Bucureștiului și să adăpostească 5.000 de enoriași, iar dimensiunile impresionante ale lăcașului de cult, 120 de metri înălțime, 120 de metri lungime și 70 de metri lățime, pot garanta această propunere. ”Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă, ci, sperăm, un simbol al sufletului românesc în rugăciune înălțătoare la cer”, a declarat, de multe ori, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel când a descris proiectul.
După cucerirea independenței de stat a României, în urma războiului ruso-turc din 1877 – 1878, autoritățile și-au propus să construiască o catedrală impunătoare, demnă de faptele mărețe ale poporului român, care avea să îi adăpostească pe toți cei care ar fi vrut să participe la slujbele oficiate cu prilejul sărbătorilor naționale sau în zilele marilor sărbători religioase.
Trecerea timpului a șters însă această propunere de pe agenda autorităților din acele timpuri, dar a fost reluată după aproape 50 de ani de către primul patriarh al României, Miron Cristea, învestit și înscăunat pe 1 noiembrie 1925. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară și a militat pentru construirea unei catedrale a Patriarhiei în București, pe Dealul Arsenalului, cel mai înalt și mai bun loc pentru acest lăcaș de cult. Biserica a fost botezată de către regele Ferdinand: Catedrala Mântuirii Neamului.
Potrivit documentarului istoric făcut de profesorul Gheorghe Vasilescu și publicat pe site-ul catedralaneamului.ro, în 1927, după moartea regelui Ferdinand, demersul patriarhului de a pune bazele unei catedrale a neamului a fost bine primit de către români, în ciuda faptului că și atunci criza economică își făcea simțită prezența. Inițiativa patriarhului Miron a fost înfrânată de criza economică acută care a cuprins ţara, doi ani mai târziu. Astfel, fondurile necesare începerii lucrărilor pentru catedrală nu mai puteau fi strânse din cauza recesiunii, iar autorităţile nu au susținut financiar proiectul lăcașului de cult.
Coincidența istorică face ca proiectul propus de patriarhul Miron, inițiat într-o perioadă de criză economică, să fie dezvoltat, opt decenii mai târziu, tot într-o perioadă de recesiune, numai că, dacă atunci autoritățile nu au susținut financiar construcția catedralei, în februarie anul acesta, Guvernul a alocat 10 milioane de lei, Consiliul Local al Sectorului 2 a dat, anul trecut, 10 milioane de lei, în 2009 statul a mai virat 5 milioane de lei de la buget, iar Guvernul Tăriceanu a dat 30 de milioane de lei din bani publici pentru construirea catedralei. Sumele acordate de autorități, precum și solicitările pecuniare ale patriarhului pentru susținerea acestui proiect contrazic declarațiile inițiale făcute de reprezentanții Patriarhiei Române, potrivit cărora, Catedrala Mântuirii Neamului va fi construită doar cu bani din donațiile enoriașilor și din credit bancar.
Anterior, Patriarhul Daniel a precizat că, în această perioadă grea, construcţia unei biserici este un semn de speranţă, şi, ca să își argumenteze afirmația, a făcut trimitere la istoria țării, susținând că, în trecut, cele mai frumoase mănăstiri şi biserici au fost construite în vremuri în care ţara a trecut prin perioade dificile.
Declinul economic și pregătirea pentru Congresul Uniunii Interparlamentare de la București au ținut proiectul lăcașului de cult pe loc și l-au determinat pe patriarhul Miron să se ocupe de restaurarea vechii ctitorii a lui Constantin Vodă Şerban de pe Dealul Mitropolei. Rolul bisericii, de catedrală a Patriarhiei Române, era doar temporar, ”până când împrejurările economice favorabile vor îngădui înfăptuirea ideii de a zidi o măreaţă biserică a Mântuirii Neamului”, era inscripționat la intrarea în edificiul de cult.
Declanșarea celui de-al doilea război mondial, urmat de instaurarea regimului comunist pe plan local, a transformat Catedrala Mântuirii Neamului într-un subiect tabu. După ’89, discuțiile cu autoritățile pentru construirea lăcașului de cult au fost reluate, iar pe 29 noiembrie 2007 a fost pusă piatra de temelie a catedralei de pe Dealul Arsenalului. Lucrările edificiului au început în mod oficial pe 15 decembrie 2010. Franco Sticher, managerul de proiect, a declarat la demararea construcției că, în opinia sa, Catedrala Mântuirii Neamului va fi gata până la finele lui 2014. Potrivit planurilor Patriarhiei Române, slujba de inaugurare a lăcașului de cult ar urma să fie făcută în anul 2015.
52 Responses to “Cum va arăta Catedrala Mântuirii Neamului MULTIMEDIA”
Leave a Reply
Primaria Capitalei a relansat licitația pentru revizuirea Planului Urbanistic General. Dacă nu va fi gata până în februarie 2013, nu se vor mai putea da autorizații de construire
Primăria construiește un centru unic pentru situații de urgență în zona protejată
Oprescu a primit în 2011 un salariu de 15.000 euro de la UMF, dar a chiulit de la școală
EXCLUSIV EL e românul care l-a “scandalizat” pe miliardarul Richard Branson
Eros Show 2012: Cu ochii pe actrițele porno ATENȚIE! IMAGINI CE CONȚIN NUDITATE!
Dorobanți: de la mahalaua de la marginea orașului la arteră de lux
Catedrala manuirii neamului..e poate denumirea cea mai potrivita pentru aceasta hardughie ,expresie a grandomaniei si prostului gust.Nu ducem lipsa de biserici..ci mai degraba de adevarati preoti cu har.cei de azi sant niste farisei lacomi de bani si avere.Sper ca aceasta constructie sa dureze macar vreo 200 de ani.ALELUIA.
Numai prostii din provincie vor dona bani pentru acest ”motiv de fala” a bucurestenilor. De ce sa dau bani pentru construirea unei biserici care deserveste miticii tuciurii din B ?? Tiganii astia au supt provincia cu tot felul de dari si spagi zeci de ani si nu au fost in stare de nimic…Va doresc un cutremur de 10 ori mai puternic decat cel din Japonia, disparitia voastra ar fi sansa Romaniei sa porneasca pe drumul tarilor europene civilizate. Avem nevoie de o capitala competenta intr-un loc civilizat (CJ, TM sau Sb) cu oameni gospodari, responsabili care sa ne scoata din mocirla manelarie si tiganiei in care ne-au afundat cocorestenii incompetenti.
PS: Bucurestiul are cel mai mare PIB din tara datorita politicii care a obligat marii investitori sa-si faca ”firma mama” in B.
Of of of….ne ce-am face noi daca in tara ar exista numai dezbinatori, ca voi?
)
Cu siguranta Clujul sau Timisoara sunt pregatite sa devina capitala….
Sa nu uitam totusi ca “Soarele rasare de la Bucuresti” http://www.youtube.com/watch?v=tBFGXwHz4tU&feature=related
** nu sunt bucurestean…
La Cluj nu vreau nici o capitala, si aproape sigur ca majoritatea clujenilor nu vor vrea ca toti spurcatii sa mearga la ei in oras; eu unu as muta-o la Brasov ca e in centrul tarii, asta cu conditia ca ei sa vrea. Degeaba zici de dezbinatori, culturile sunt diferite, Romania nu exista nici macar de 100 de ani in forma de astazi. Ar putea foarte bine sa fie 3 state cu aceeasi limba precum Canada SUA, Anglia, Australia…
cine v-a invatat ma sa vorbiti romaneste? daca nu va eliberau miticii vorbeati maghiara cu totii. va dati in barci de gospodari mari ce sunteti cu alde funar si boc. eu mi-as baga capu-n pamant in locul vostru. ar trebui sa va lasam pe mana ungurilor inca niste sute de ani, ca nu v-a deranjat mai deloc. facea gh-e doja, care era secui, rascoale in locul vostru
Romania ca stat, intr-adevar nu are o istorie prea lunga. Dar neamul romanesc, adica poporul orientat de o cultura, de o limba exista de 2000 de ani. De fapt neamul e cel care conteaza, cel care ne defineste.
@carabulea ce v-ati face voi daca n-am fi noi? … ca voi traiti pe spinarea noastra, a ardelenilor.
Eu personal nu sunt de accord cu aceasta catedrala, nu sunt dispus sa dau din banii mei pt asa ceva cand nu ma ajuta cu nimic, cand sunt bolnav ma duc la doctor nu la preot, ca sa invat merg la scoala nu la biserica si multe altele. Daca ar fi asa cum se spune, atunci de ce toti preotii cand sunt bolnavi merg la doctor si nu apeleaza la Dumnezeu? Sa nu aiba credinta suficienta sau sa nu existe Dumnezeu.
De ce biserica ne ascunde atatea, in special de vietile sfintilor, ne spun numai ce trebuie sa stim, nu adevarul.
frate tu ai o problema cu capitala si bucurestenii, sa stii ca nu toti sutn niste terminati si nu uita ca de vreo 20 +50 de ani ne conduc olteni, mai nou constanteni, clujeni…deci taci dreak din gura!!!
de ce nu se contruieste un spital gigant sau azil sau orice altceva util. nu avem nevoie de biserica spoita cu aur cand un popor moare de foame.pentru ce construiti ? daca dumnezeu vrea sa coboare pe pamant sa vina in romania?
Haha, cata originalitate…au copiat piata din Vatican (macar daca o faceau patrata si nu circulara)
400 milioane euro?? Cate spitale de ultima generatie ridicati cu acesti bani? Sau orice alte investitii urgent necesare societatii. Suntem un stat subdezvoltat cu prioritati primitive…
ei da, asa da! Cred ca numai macheta asta a costat cateva zeci de mii de euro. Banutii au inceput sa curga in buzunarele sutanistilor
Super! Mercedesurile parcate azi in fata Patriarhiei vor avea un garaj propriu. Traiasca prostimea si “preafericitii”. ALELUIA!
Daca dadeau toti bani la CERN mai bine era. Oricum pana in 2035 vor fi mai multi necredinciosi decat credinciosi. Spor la construit catedrala neamului prost.
“dumnezeu a murit/ eu sunt dumnezeu”
Asta e unul dintre motivele pentru care Romania nu are nici un viitor. Planurile se fac mereu pentru maine, nu conteaza ce este poimanie. Nu avem nevoie de o biserica gigant, pentru popii ce sunt doar niste bine platiti fara sa munceasca o zi (doar stau si citesc din niste carti, in rest nu au nici un stres). Am sa intru in acea cladire cu cruce cand voi ajunge eu patriarh. Sper sa ramana doar o ruina neterminata.
Speram sa fie o viziune moderna a celor care au comandat proiectul si a celor care au proiectat.Cum e sa construiesti o cladire in sec XXI in stilul anilor 1.500??? Din punctul meu de vedere va fi un colos la fel ca si casa poporului. Nu vrem nicicum si nici acum cand putem sa mergem inainte, sa ne modernizam. Sunt convins ca exista arhitecti care stiu si pot face proiecte moderne. Biserica catolica din Orsova a fost gandita si proiectata de arh. Fakelman in stilul modern al timpului fiind construita la sfarsitul anilor ’60, inceputul anilor ’70 si mai sunt cateva in acelasi stil. Parerea mea este ca stilul constructiei poarta amprenta conservatorismului romanesc care ne-a tinut departe de lumea civilizata si ne tine in continuare la fel de departe. Astfel se alatura intr-o oarecare masura si cu gratie casei poporului, o aberatie a esteticului, a bunului gust, construita in ani in care copiii erau pusi la scoala sa deseneze tema “Romania 2000″, iar acestia erau cu foarte mult timp inaintea celor care au gandit, comandat si proiectat colosul acela infect! Din pacate cei care desenau atunci Romania 2000 traiesc in Romania 1930 fara drumuri ca lumea, fara apa calda, cu carute pe drumurile nationale, cu trenuri care fac 600 km in 12 ore s.a.m.d.
In ceea ce priveste modernismul tau mult iubit, si colosii de sticla+fier au facut sa dispara orice urma de umanitate din mediul urban. Prefer stilul ala de la 1500 aberatiilor de astazi constructiviste si deconstructiviste, postmoderniste, cubiste, internationale samd.
Problema e că proiectul CMN nu e nici ‘stilul ăla de la 1500′. ‘Stilul ăla de la 1500′ se preta, la noi, la biserici de 10 metri înălţime, nu 100 şi ceva.
Mamutul ăsta e kitsch. Pur şi simplu kitsch.
Să nu mai vorbim de faptul că într-o societate normală un cult religios nu primeşte bani şi terenuri gratis de la noi, plătitorii de impozite.
Numai la romani e posibil asa ceva. N-avem scoli, n-avem spitale, n-avem drumuri, autostrazi, dar noi facem ditamai harabaia de biserica. Asta ne lipsea acum. Pentru ca a facut Casa Poporului cand de fapt poporul murea de foame, de frig si de alte lipsuri, Ceausescu a fost megaloman. Patriarhul asta cum e ?
Pana nu ne desteptam ca popor, ne meritam soarta…
Pentru a nu stiu cata oara in ultimii ani zic.. mi-e rusine ca sunt roman si ortodox..
Mai adauga… “si prost”…
dobitocule
Intr-o societate moderna statul trebuie sa fie un garant al liberatatii de constiinta a fiecarui cetatean. Se impune deci oprirea definitiva a finatarii cultelor de orice fel de la bugetul de stat precum si impunerea de taxe si impozite pe propietatile bisericii precum si pe activitatile economice desfasurate de biserica. Religia si indoctrinarea trebuie eliminate din sistemul educational iar statul trebuie complet separat de biserica.
Sunt de acord cu construirea catedralei cu conditia neacordarii nici unui leu de la bugetul de stat.
Cu ocazia sfintelor sarbatori de Pasti, un calduros “Hai sictir!” institutiei de supt bani BOR.
Ma intreb cat de sanatos la cap este acest Daniel, si daca el vede cat de rau o duc oamenii din tara asta, cate lipsuri au: spitale, azile, orfelinate, si cum considera el ca le poate ocoli pe toate doar pentru a-si cladi un monstru de biserica peste necazurile si nevoile enoriasilor.
Si uite asa imi dau seama ca biserica ortodoxa ma reprezinta din zi in zi mai putin.
Mântuirii neamului??! Ne păcălesc politicienii, ne păcălește și biserica. Biserica ortodoxă într-adevăr multe “minuni” face! Uite și pe asta: http://www.descopera.ro/cultura/8183128-lumina-sfanta-de-la-ierusalim-minune-sau-inselatorie … și apropo, am fost și eu în Ierusalim la așa zisul ‘sfântul mormânt’… o mare păcăleală și acolo. Să nu mai vorbim de ura care învrăjbește călugării și călugărițele ce patronează mormântul-bussines.
sunt in zona centrala mai multe bisericii ca azile pt,batrinii pe unde mergi mai dai de o biserica si tot asa.de 400mil sa se construiasca ceva cu folos ca biserici sunt o gramada.sa se faca azile pt batrinii,sa se construiasca parcarii etajate,pasaje auto,sa se inverzeasca tot bucurestiul,creerea de parcuri noi suntem pe locul 1 in ue la poluare.
auzi o mega constructie tip ceausist poleit cu aur si suntem cea mai saraca tara din ue si cea mai poluanta capitala astia sunt bolnavii cu capul
O mare mizerie a gandirii falsilor preoti…din averea incomensurabila a bisericii ortodoxe romane nici-un amarat de credincios (si sunt foarte multi ) nu primeste un “colac” macar..este o constructie inutila pentru romani si ROMANIA…avem biserici mai multe decat necesarul normal …in schimb avem saraci cu milioanele..biserica secolului 21 cauta prostime ,saraci pe care sa-i indobitoceasca pentru huzurul preotilor imorali (majoritatea)…in acest colos veti gasi preoti care vor cumpara postul,homosexuali cu sutana ,o armata de falsi preoti… si toti acestia (vor fi cateva sute de angajati ) vor fi platiti din bugetul de stat al ROMANIEI….pentru ei se vor gasi bani ,pentru ceilalti bugetari nu…si cand te gandesti ca evaziunea fiscala e pe fata in biserica si nimeni nu face nimic ,te apuca sila…
Chiar nu poate opri nimeni constructia asta?
Trist.
Lipsa de viziune si completa rasturnare a prioiritatilor = cancerul mortal al statului roman. Ne ducem; incet, dar sigur! Ne ducem in alte tari, ne ducem naibii, ne ducem
de ce alte biserici pot sa se descurce foarte bine fara ajutorul statului????
asta nu mai tine de crestinism. e o afacere foarte buna. totusi, ce e de facut?
defapt scopul lor este “Manipularea Neamului” astia ne ingroapa incep dar sigur! Inchide-ti spitale si ridicati biserici… fugu-ti din tara asta ca nu o mai salveaza nimeni
de cenu isi vinde biserica din terenuri, paduri, vii, spatzii comerciale sa isi infaptuiasca megalomania ??? In Barcelona Catedrala Sagrada Famiglia se construieste de peste 120 de ani si tot nu e gata, ai nostri, cu banii de la fraierii de enoriasi si de la bugetul tuturor, vor sa o dea gata in ctaiva ani. Avem zeci de mii de biserici ortodoxe in tzara dar mult prea putini preotzi se ocupa de cei nevoiasi. DE CE ??? pt ca vor ei sa-si umfle buzunarele.
Nici nu vreau sa ma gandesc din ce bani va fi intretinuta aceasta magaoaie.
CUM OPRIM KITSCH-UL ASTA ???!! Zona metropolitana Bucuresti are peste 250 de biserici mai mult ca oricare oras european de ce ne trebuie alta?!
Sa oprit proiectul Zaha Hadid care putea sa devina simbol al orasului si punct de atractie turistic , punea bucurestiul pe harta oraselor cu monumente arhitecturale moderne .
Se construieste un maldar de beton fara noima , fara stil nu reprezinta nimic !!! exact ca casapoporului (si cacofonia este intentionata).
Este incredibil !! personalitatea poporului roman, lipsa de istorie,
valorile gresite in care credem se vede in arhitectura . DE CE M-AM NASCUT ROMAN??
Impozitati biserica , taxati ca si orice alta activitate!!! Nu mai vreau sa aud de biserici cand necesitatile sunt altele. Am trecut de epoca medievala si ne indreptam spre o epoca cu tot mai putini credinciosi. Spre deosebire de bunica mea care crede in Dumnezeu eu am avut parte de mult mai multe informatii de ultima generatie. Lumea nu va mai fi credincioasa Acesta e mersul lumii. Nu aruncati banii pe ce nu trebuie. Eu nu mai sunt credincios de mult. M-am lepadat de Dumnezeu si de Satana si de toti retardatii din biserici.
M-am saturat de acest BOR care conduce Romania. Prefer politicienii ca pe aia macar ii poti vota, astia se aleg intre ei.
Normal ca suntem de rasul Europei, a zis bine cineva cand a zis. Nivelul de dezvoltare e invers proportional cu credinta populatiei.
Sa ma pis pe constructia voastra…in loc sa ii ajutati pe cei saraci( sa ajutati copii care au nevoie de operatii costisitoare), voi va faceti palat…o sa vina pwla mea sa se inchine in palatul vostru de kkt…Daca voi sunteti trimisii lui dumnezeu pe pamant si faceti voia lui atunci eu nu cred in el…si cu atat mai putin in voi….VOI cei care omorati lumea pe trecerea de pietoni si scapati nevinovati…voi aia care furati…care nu ingropati si nu casatoriti..botezati pana nu sare lumea cu banii inainte( mai stiti voi cine cere bani la inceput??)…Sunteti o rusine…
Foarte bine ca se construieste langa mizeria aia numita ,,casa poporului”. Casa poporului trebuia daramata si construita Catedrala pe locul ei.
Doamne cati neispraviti si prosti are tara asta. Ma gandesc ca voi care scrieti aci aveti cat de cat cel putin liceul va mai aduceti aminte de contributia bisericii la dezvoltarea culturii ,a limbi romane ,mai va aduceti aminte de calugarul Coresi cel cu tiparul, va mandriti cu Voronetul si celelante manastiri din Moldova monumente istorice intrate in patrimoniul UNESO.Ce ziceti de NOTRE DAM din PARIS de DOMUL din KOLN ce sunt astea se mandresc francezi si nemti cu ele . MARE E GRADINA TA DOAMNE si multi prosti sunt in ea.
pentru ca pe vremea aia biserica era o forta politica si fara ea sistemul nu functiona. Occidentul a demostrat ca biserica este o institutie depasita, inutila. Problema e ca sutanistii primesc prea mult. Si in nici un caz boserica romana numai este astzai un promotor al valorii, culturii, etc. Este doar o masina de facut bani pentru o gashca de mafioti cu sutane, plini de ei, plini de bani cu burdihanele cat niste tancuri. Si ai dat exemplul Notre Dame….un exemplu mai nefericit nici ca se putea. Franta tara in care institutia bisericii are influenta 0 in viata politica, economica si sociala. Societaea moderna n-are nevoie de kakturi religioase. Vrei sa te inchini o poti face si acasa, nu sunt obligat sa sustin (si) mafiotii (cu sutane)
Incercam sa ajungem vestul din urma.Ajungem si noi dupa 500 de ani sa speram ca construim o catedrala.Pacat ca stilul arhitectural e tot cel de acum 500 de ani.Dar pe de alt aparte este normal pentru ORTODOXIE care intotdeauna a fost intruchiparea lenei,hotiei,prostiei,analfabetismului,mizeriei si inapoierii.
Amin !
cornel , domul din Koln si Notre Dame au valoare istorica si respectiv arhitecturala in franta sa nascut goticul. Este o aberatie sa incerci in sec XXI sa invi un stil arhitectural istoric deaia nu vezi catedrale gotice moderne. Este altceva sa sintetizezi un stil astfel incat sa primeasca influiente stilistice nationale cum ar fi la noi stilul brancovenesc , arhitectura de lemn din maramuresi , neoromanescul …cam asta este ce ne trebuie noua acum ,un simbol care sa sublinieze identitatea noastra prin forma si detaliile arhitecturale nu betoane urate si nefolositoare ca sunt satul de ele . Nu stiu in ce tara se mai fac complexe religioase in 2011 de marimea asta . Educatia nu are nimic de a face cu religia din contra !!
spui tu ca “educatia n-are nimic de-a face cu religia”? relegia adevarata nu cea pirita are un rol important in buna crestere si educatie a unui neam.din pacate si ortodoxismul din romania a pornit pe un drum STRIMB(CALCA CELE 10 PORUNCI ALE LUI DUMNEZEU) si pt aceasta cred ca DUMNEZEU se va MINIA INTR-O SFINTA ZI.chiar daca se spunea ca comunistii erau ATEI, cele 10 porunci erau LITERA DE LEGE,iar azi NUcredinta a luat amploare ci FARISEISMUL.TIRANIA este caracteristica”autoritatilor “actuale din orice domeniu si la orice nivel.astazi SE CALCA PE CADAVRELE CELOR MULTIIN pt indeplinirea SCOPURURILOR MIRSAVE ale celor putini. este STRIGATOR LA CER ca mii de cetateni mor in mizerie ,in frig ,in canale,suflind in pungile cu aurolac si biserica sa ceara bani de la bugetul statului pt construirea unei cladiri INUTILE.cred ca biserica ar fi trebuit sa puna mai presus de interesul ei EGOIST ,interesul celor multi si saraciti de o conducere CRIMINALA. DUPA CE-AR FI SCOS CETATENII DIN CALVARUL pe care-l traiesc N-AVEAU DECIT SA FACA SI CATREDALA MINTUIRII NEAMULUI.BISERICA ORTODOXA nu face pt cetatenii romaniei macar gestul minim de a se RUGA PT BUNASTAREA POPORULUI ROMAN CI EA SE ROAGA doar pt BUNASTAREA BISERICII ORTODOXE ROMANE!!!!!!CIT EGOISM,CITA NESIMTIRE,CITA LIPSA DE RESPECT PT CELE 10 PORUNCI ALE LUI DUMNEZEU.sper ca romanii sa se lumineze la minte si sa se roage BUNULUI DUMNEZEU CA SA FACA DREPTATE PE ACEST PAMINT. pt cei ce sinteti dusi cu pluta si spuneti ca nu mai credeti in DUMNEZEU ,va recomand sa cititi de urgentaSFINTA SCRIPTURA=BIBLIA PT A INVATA SI URMA SFATURILE LUI DUMNEZEU NU ALE FARISEILOR. BISERICA este casa de inchinaciune a lui DUMNEZEU ,preotii sint slujitorii DOMNULUI,CEI CARE SINT,dar nu sintem noi in masura sa-i JUDECAM ,ci intr-o sfinta zi se va intoarce MINTUITORUL LUMII SI NE VA JUDECA PE TOTI si ne va rasplati fiecaruia dupa faptele noastre. DUMNEZEU vrea de la oameni MILA,dar azi MILA A FOST INLOCUITA CU TIRANIA ,CU CRUZIMEA,CU DISPRETUL TOTAL FATA DE CEI NEVOIASI. CITITI SFINTA SCRIPTURA =BIBLIA CA SA VA UMPLETI DE SFINTUL DUH SI SA DEVENITI CRESTINI ADEVARATI NU CRETINI ASA CUM MULTI DINTRE VOI SINTETI AZI..HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PRE MOARTE CALCIND SI CELOR DIN MORMINTE VIATA DARUINDU-LE!!!!!!HRISTOS A INVIAT !
Dar de stadionul national pentru care s-a cheltuit si se vor cheltui de la stat peste 250 milioane de euro? Pentru circ si golaneala sunt bani dar pentru o catedrala a unei religii care indeamna la iubire cinste etc nu doriti sa se cheltuie nici un ban de la buget.
acolo nu va fii doar fotbal ci ceva olipiade si oamenii care vor da bani de intrare oarecum tot la stat se va intoarce,iar de sport avem nevoie.comparatie cu furnicarul de biserici din centru si mega rahatul de 400mil euro cu popii ciubucarii,poponarii,betivii,care ne cer bani pt orice.banul ochiul dracului
Incredibil si oribil cum o idee si un ideal sfant poate fi pangarit.
Catedrala a carei constructie a inceput este creatia celei mai puternice celule mafiote din Romania, cea a generalului demolator de biserici Badea Petre, proprietarul trustului Edificia Carpati.
Pretul si dimensiunile acestei rusini nationale sunt dictate strict de lacomia si rapacitatea acestui personaj sinistru evadat din epoca de aur, cazut din patul elenei ceausescu al carei creaturi si este.
Un monument al rusinii neamului, Catedrala – altfel o idee admirabila – va marca un nou record de dementa al acestui popor parca blestemat sa-si aleaga conducatori si sa fie condus de cele mai oribile specimene ale regnului uman. Pana in 1989 generalul Badea Petre s-a remarcat drept campionul elenei ceausescu la demolat de manastiri si biserici precum si la realizarea Casei Poporului pe al carei altar a sacrificat enuziast, euforic mai multe biserici.
Acum se afla intr-o noua actiune de tip mafiot in care cu concursul preafericitului Teoctist va da cel mai mare tun din istoria tarii de 400 de milioane de Euro si cea mai rasunatoare actiune de tip mafiot, cea de mituire (nu mantuire) a Domnului caci ce poate fi altceva o biserica de 400 de milioane de Euro intr-o tara aproape bananiera, in care se inchid spitale, scoli si in care pensionarilor li se scadenteaza moartea.
Si asa vom avea o oglinda in care sa vedem zilnic cat suntem de primitivi. Mare, ca sa ne vedem toti, sa nu ramana vreunul pe dinafara!
Si ca sa vedeti cat de …”crestini” suntem, NIMENI, pa aici, si nici chiar PATRIARHUL nu s-a sesizat ca denumirea “Catedrala Mantuirii Neamilui” ESTE O CONTRADICTIE IN TERMENI!
*Pentru ca “mantuirea” NU SE FACE PRINTR-O CATEDRALA, CI PRIN JERTFA LUI ISUS CHRISTOS!
*Pentru ca “mantuirea” nu se face “la gramada” – NU se mantuie un neam intreg; mantuirea este PERSONALA!
…DECI, corect ar fi numai “Catedrala Neamului”.
cand veti vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant (Matei 24,15)
Minderete in Biserici, de remarcat, de vizitat, de admirat pentru falnicia lor, inalte, incapatoare de mii de persoane.
Cerurile se departeaza, inaltimea lor creste, mindretea se intareste.
Departarile apar intre oameni, departare sufleteasca, toleranta scade, acceptarea si empatia cu sunetul sufletului aproapelui scade. Departarile cresc.
Ingramadeala creste, imbulzeala, nerabdarea, intoleranta in locul iubirii.
Cum plecaram de la slujba de la bisericuta mica de lemn, unde si preotii erau mai blinzi, si mai apropiati, si cum e de la biserica mareata zidita, unde si preotii nu mai au rabdare nu mai au apropiere, ci sunt si ei prisi in departarea zidurilor.
Unde e jertfa oamenilor care stateau la slujbe in ploaie, in soare, in frig, in zapada, si stateau, si se rugau, stiau ca nu au loc in bisericuta mica de lemn, dar rivna lor era o jertfa, rugaciunea lor era din dragoste.
Unde e jertfa acum a celor care cauta scaunul lor, departarea de cei care ii deranjeaza cu sunetul lor, caci si aceia isi iau permisiunea de nepasare de cel de linga ei, care oricum nu e linga ei, caci sunt departe de empatie, de a-i simti sufletul, durerea din sufletul celuilalt, suflarea celuilalt.
Cerurile s-au departat, pictura cerului bisericii nu mai e asa aproape, nu te mai simti inconjurat de cerurile lui Dumnezeu, sunt prea departe si cerurile si sufletele oamenilor, s-au departat cerurile caci s-au departat oamenii, si oamenii si preotii.
Mindrete de biserici, bune de vizitat, de scos pliante, de scoasa imagine la vinzare, imagini cu care sa ne mindrim.
Distantele intre oameni, intre sufletele oamenilor se creaza, cerurile se departeaza, mindretea se apropie, lumescul vandabil intra in inaltimile create.
Unde e smerenia acolo locuieste Dumnezeu.
Dilema mea este urmatoarea : de ce oameni care nu au nici o legatura cu religia in general si crestinismul in particular isi consuma din pretiosul timp alocat in special frecventarii asa ziselor cluburi ( desigur mult mai importante decit un lacas de rugaciune , cum dealtfel au toate marile orase , destinat unor activitati plicticoase si mult prea morale fata de exigentele unei societati moderne care dealtfel se afla in plin avint spre prabusirea deplina in propriile capcane hedoniste )in loc sa-si amplifice luciditatea si sa constate ca viata lor fara Dumnezeu este fada si ca isi cauta fericirea in locuri nepotrivite , o leaga de satisfactii efemere si meschine , in loc sa-si recunosca lor insisi ca au un gol sufletesc pe care nu indraznesc sa-l umple cu ce trebuie , adica IUBIRE. Pe de alta parte este total nepotrivit sa abordam subiecte de care suntem total straini , aceasta se pare ca este o boala nationala a acestui popor , in loc sa ne informam in prealabil , indicat ar fi chiar de la sursa .
Ar fi posibil sa fiu contrazis vehement de oameni pragmatici care ar putea argumenta ca acest popor necajit are nevoie de locuri de munca de o economie puternica , de spitale , de scoli etc.Raspunsul este unul singur , cel putin in cazul Romaniei : “NIHIL SINE DEO” (NIMIC FARA DUMNEZEU).Oamenii din cel mai puternic stat european, Germania , folosesc salutul “ChrisGOT” si “GrusGOT , ce s-ar traduce Cristos este Domnul si respectiv , laudam pe Domnul , nemaivorbind de numarul si dimensiunea catedralelor si a bisericilor din aceasta tara de oameni credinciosi si harnici, majoritatea acestora avind o vechime considerabila. Concluzionind afirm cu toata responsabilitatea ca daca aceasta tara s-ar ghida , la toate nivelurile , dupa morala crestina , situatia ei economica , financiara ,sociala , culturala si morala ar fi cu totul alta. Pentru discutii si polemici aplicate stau la dispozitie oricui.Doamne ajuta !