Cum să-ți crești valoarea apartamentului cu câteva mii de euro
Certicatele energetice reprezintă practic o garanție pentru cei care stau cu teama că iarna întreținerea îi poate arde la buzunare. Acestea sunt acordate, între altele, și în baza anului în care a fost ridicat imobilul, a materialelor folosite la ridicarea acestuia sau în baza sursei de alimentare cu energie termică(centrala proprie sau de cartier). Toți acești factori sunt transformați în note cuprinse între 20 și 100 dar și în scale energetice colorate de la roșu la verde. Roșu reprezintă și litera „G”, ceea ce reprezintă o slabă calitate energetică în timp ce verde închis, care reprezintă și litera “A”, înseamnă cea mai bună calitate energetică estimată în România.
Afacerea certificatelor energetice
De eliberarea acestor certificate energetice se ocupă așa numiții auditori energetici, care la nivelul Capitalei sunt în jur de 350 la număr, reuniți sub umbrela unei asociații de profil care reglementează acest domeniu. Emilia Cerna Mladin, unul dintre membrii fondatori ai asociației, explică pentru B365.ro că notarii continuă și la mai bine de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii să încheie tranzacții imobiliare fără aceste certificate. „Formularul de contract este destul de stufos. Practic vânzatorii sunt obligați să semneze ca au luat la cunoștință că potrivit legii trebuie ca imobilul să aibe certificat energetic iar cumpărătorul, la rândul său, că nu-l solicită. Este un document la fel de important la dosarul de tranzacție la fel ca certificatul fiscal sau cadastrul”, arată auditorul energetic.
“Prin asta notarul se degreveaza de orice responsabilitate”, continuă Emilia Cerna Mladin care subliniază că “din păcate nu sunt penalizari, deși este o directiva europeana la mijloc și o lege”.
Mai mult, susține aceasta, există chiar o recomandare a Uniunii Notarilor Publici din România. “Prin acest document din noiembrie 2010, ei(n.r.- notarii) trebuie să solicite certificatul, însă dacă clientul nu-l dorește, trebuie să semneze în acest sens. Cei mai mulți notari includ această chestiune în paginile contractului, iar cumparaturul nici nu știe ce semneză”, concluzionează aceasta.
Notarii susțin că-s prea puțini auditori
Într-adevăr, hotărârea există și subliniază chiar în primele rânduri că notarii, pot autentifica toate contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere numai după ce vânzătorul declară că a pus la dispoziţia cumpărătorului certificatul de performanţă energetică a clădirii, iar cumpărătorul declară că a primit acel certificat. „Se recomandă chiar, ca o copie a certificatului sa se păstreze la dosarul actului. Aceasta este recomandarea nr. 1 făcută notarilor publici români de către Uniunea lor Naţională”, explică pentru B365.ro purtătorul de cuvânt al Uniunii Notarilor Publici din România, Alin Briceag.
“Abia în situaţiile în care părţile insistă la încheierea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare sau închiriere fără a fi în posesia certificatulului de performanţă energetică a cladirii, se recomandă ca notarii publici să autentifice acel contract numai dacă părţile consimt la introducerea în contract a unei dispozitii”, continua acesta.
De altfel, în documentul cu pricina se subliniază faptul că există şi o serioasă problemă practică: deficitul de auditori energetici şi concentrarea lor în municipiile reşedinţă de judeţ.
Miza certificatelor energetice
În timp ce domeniul pare că încă nu este strict reglementat, certificatele energetice aduc beneficii serioase, susțin specialistii. Expertul-imobiliar Radu Zilișteanu declară, pentru B365.ro, că un astfel de document poate fi în avantajul vânzatorului dar și al cumpărătorului: “Existența certificatului energetic și o notă bună sau proastă poate fi exploatată atât de cumpărători cât și de vânzători. De vânzatori în cazul în care imobilul are o clasă energetică bună și atunci pot să ceară un preț mai mare pe locuință respectivă iar de cumpărători în cazul în care există o notă mică pot să ceară un preț mai mic. Acest certificat energetic poate să reprezinte element de negociere. Un certificat eneregetic clasa A poate urca prețului unui apartament cu câteva mii de euro”, explică Radu Zilișteanu.
Cât privește discordia dintre auditorii energetici și notarii publici, expertul imobiliar susține că ține în primul rând de bani dar și de timpul care-i presează pe notari.
“Găselnița notarilor are explicație în faptul că prețurile practicate de auditorii energetici pentru eliberarea certificatelor sunt destul de ridicate. Notarii au de încheiat foarte puține tranzacții în momentul de față, fiind criză, și ei au interesul ca tranzacția să se petreacă mai repede. Și atunci ocolesc acest lucru. După știința mea există unele situații în care aceste certificate costă mai mult decât o evaluare de piață a unui imobil“, concluzionează Radu Zilișteanu.
Potrivit datelor Asociației Auditorilor Energetici Pentru Clădiri, furnizate la cererea B365.ro, prețurile medii de pe piață sunt între 100 și 200 de euro în funcție de apartament. Mai mult, în cazul în care se solicită un audit pentru un bloc întreg tarifele pot să scadă, însă pot fi și situații în care auditorii pot să solicite un tarif mai mare, de urgență, în cazul în care vânzătorul se grăbește.
One Response to “Cum să-ți crești valoarea apartamentului cu câteva mii de euro”
Leave a Reply
Unde întrerupe Enel curentul electric, joi
Au fost finalizate lucrările la Piața Valea Ialomiței
Sterilizări gratuite, pe șase străzi din Sectorul 2
Locuitorii unui imobil din Calea Griviței au fost invadați de șerpi
Unde oprește Enel curentul, marți
Unde se întrerupe curentul electric, miercuri, în Capitală
Cathedral Plaza, respinsă la CEDO: Blocul ar putea fi dărâmat
Se oprește apa potabilă pe mai multe străzi din Sectorul 1
Automatizarea clădirii (BMS – Building Management System) ar ajuta la îmbunătăţirea performanţei energetice a proprietăţii şi implicit a valorii de vânzare.