Bucureștioara, pârâul pierdut al Capitalei VEZI HARTA

03 Feb, 00:25 / Catalin Doscas
Povestea pârâului Bucureștioara se pierde în negura timpului. Numele sau a fost uitat înainte ca Bucureştiul să devină o aglomerare urbană mai ales că, odată poluat, și-a găsit sfârşitul, fiind asanat chiar la cererea bucureștenilor în jurul anului 1870.

În urmă cu peste 200 de ani, locul pe care îl ocupa în prezent Bucureştiul era împânzit de lacuri şi pârâuri. Dâmboviţa, aşa cum o ştim astăzi, și care era alimentată de acestea și-a modificat frecvent cursul şi debitul în funcţie de planurile autorităţilor locale. Aşa se face ca și numărul impresionant de bălți, toate fiind „anexe” ale marilor proprietăți de-atunci, a scăzut de la an la an odată cu expansiunea şi aglomerarea urbană. Aceeaşi soarta a avut-o și Balta Icoanei, izvorul pârâului Bucureștioara, pe locul căreia se află astăzi Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2.

„… din secolul XVI și până în vremurile noastre, bălțile cele numeroase, situate pe malul drept al Dâmboviței precum și gârlițele (n.r. – Apă curgătoare (mai mică) care din dreapta și din stânga veneau, înăuntrul Bucurescilor, să se verse în Dâmbovița, au dispărut una câte una” – „Istoria Bucurescilor” de G.I. Ionnescu-Gion (1899)

Suprafața ei cuprindea atât actualul parc cât și scuarul de unde începe strada Polonă, și a fost estimată de unii cronicari ca având aproape 20.000 metri pătrați. O cantitate impresionantă de apă, alimentata din izvoare proprii, care ajungea în cele din urmă tot în Dâmbovița, după un traseu sinuos prin mahalele Bucureştiului de altădată.

Bucureștioara, prima „canalizare” a Capitalei

Etimologia numelui pârâului care lega Balta Icoanei de Dâmbovița, este în fapt un diminutiv. Cel mai probabil „alintul” Bucureștioara sublinia beneficiile de care s-au bucurat la început cei care şi-au ridicat gospodăriile pe malurile ei. Din „Istoria Bucurescilor” de G.I. Ionnescu-Gion, document publicat în urmă cu două veacuri, aflam că încă de atunci pârâul era o necunoscută pentru bucureșteanul de rând: „[...] azi, nimeni nu-și mai aduce aminte de Bucurescioara, o gârliță care pleca din balta Iconei, trecea prin străvechia mahala a Săpunarilor, prin mahalaua Scaunelor Vechi, prin Pescăria vechia, tăia Podul Târgului-de-Afară, lua cam prin strada Radu Calomfirescu, coboria peste Podul Vergului prin valea dinspre Mircea Voda spre Olteni, o cotia la dreapta prin strada Corbului și se vărsa în Dâmbovița în mahalaua Popescu, mai sus de Jicnita Domnescă. Documentele din 1609 și din 1681 certifică împreuna cu tradițiunea orală esistența acestei gârlițe numită Bucurescioara, atât de iubită de săpunarii, măcelarii și pescarii secolelor trecute”.

(CLICK PENTRU A MĂRI)

În realitate, “Gârlița Bucuresciora” a fost iubită de vecinii săi o scurtă perioadă. Trecând prin mahalalele Scaune (n. r – numele provine de la butucii folosiţi de măcelari, numiţi “scaune”), Săpunari, Pescari, cu timpul pârâul a fost transformat în canal colector. De aici și până la a se colmata modificându-și cursul, plin de mizerii, prin grădinile şi casele oamenilor nu a fost decât un pas. Așa se face că în 1814, locuitorii din mahalaua Scaune se plâng domnitorului Caragea rugându-l să destupe șanțul prin care curgea pârâul, deja rebotezat în Căcaina. George Potra, un alt cronicat al Bucureștiului Vechi oferă o explicație pentru acest nume: “În apele ei greu mirositoare se scurgea sau se deșerta murdalâcul curților și conținutul umblătorilor care, la acea dată nu erau vidanjate și duse departe, spre a nu se infecta aerul curat al orașului, lipsit de industrie la acea dată. Și tot în ea își aruncau măcelarii, tabacii, săpunarii și pescarii resturile îndeletnicirii lor care infectau atmosfera, mai ales în călduroasele luni de vară“.

Pârâul „malefic”

Bucureștioara nu a fost folosită de vecinii săi doar ca groapa de gunoi şi canalizare ci și ca” armă” juridică. Numele pârâului apare de nenumărate ori în disputele judecătoreşti ale vremii, legate de terenurile din Capitală. Prin aruncarea a cât mai multor gunoaie în albia pârâului, cursul acestuia se schimba și ocupa pământurile învecinate. Astfel cei care îi obturau traseul iniţial, câştigau teren ce până atunci fusese ocupat de râu, și sabotau totodată afacerile vecinilor prin inundaţii. Aceste mici „războaie” purtate prin Bucureștioara au dus la un moment dat blocarea completă a şanţului natural în mahalaua Scaunelor.

„Tradițiunea, nu însă și documentele, ne spune că Bucurescioara eșind din lacul Iconei și venind până la spatele actualului spital Colțea, acolo unde-n secolul trecut se afla Lacul Șutului sau Baltă de la Carvasara, se despărția în două, o parte, cea despre care vorbirăm, apuca spre Podul Târgului-de-Afară, iar o altă parte cotia la dreapta, spre sud-vest, dar prin Târgul Cucului, coboria pe la Bărăția prin Ulița Boiangiilor și, pe lângă zidurile Curței-Vechi, se versa în Dâmbovița la Bazaca” - „Istoria Bucurescilor” de G.I. Ionnescu-Gion (1899)

Datorită acestui blocaj, terenurile învecinate se transformau în teren mlăştinos în timpul şi după terminarea ploilor, iar pivniţele prăvăliilor şi caselor erau mereu inundate. Problemele ridicate de acesta situație au fost atât de serioase pentru societatea vremii încât s-au implicat până și domnitorii în rezolvarea ei. Lucrarea cerută lui Vodă-Caragea de riveranii Bucureștioarei în 1814 a fost începută chiar în timpul domniei sale și a fost definitivată doar parțial, în mahalaua Icoanei, din cauza Revoluției de la 1821 și ocuparea Principatelor de către armatele rusești. De altfel, a fost şi primul pas în ştergerea de pe hartă a pârâului. 50 de ani mai târziu, Bucureștiul începea să capete o nouă față prin proiecte edilitare de amploare. Pavarea, modificarea și realinierea străzilor, asanarea Balţii Icoanei în 1873 de către Primărie și rectificarea cursului Dâmboviţei în 1880, după planurile inginerului Grigore Cerchez, au lăsat la coada istoriei locale pârăul Bucureștioara, atât de drag la început bucureștenilor.

Leave a Reply

Connect with Facebook

ALTE STIRI DIN DIN CARTIER
TOATE STIRILE »

AUTENTIFICARE

Trebuie sa fii autentificat.
Login | Inregistrare