Cine este artista care a primit peste un milion de euro de la Primăria Capitalei
În 2010, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a atribuit artistului plastic Adriana Valentina Ivan contracte de peste un milion de euro. Banii au fost oferiți în mod direct, fără a se organiza o licitație, pentru realizarea unui monument dedicat inventatorilor aviației românești (620.000 de euro), intitulat ”Obiect simbol”, dar și a unor machete provizorii neoriginale pentru decorarea Pasajului Lipscani (440.000 de euro). Sumele, publicate de Primărie pe SEAP, includ TVA-ul de 24%, iar din suma fără TVA, artista platește impozitul de 16% și depune o garanție de 8%.
Machetele pentru amenajarea noului Pasaj Latin, fost Lipscani, prin a cărui amenajare se dorește integrarea cu noua locație a Lupoaicei, presupun reproduceri ale unor lucrări deja existente (după cum a recunoscut chiar artista, pentru B365.ro), precum harta Imperiului Roman în timpul împăratului Traian, harta Daciei în timpul împăratului Traian sau basoreliefurile sculptate pe Columna lui Traian. “Machetele vor fi realizate din gips, polistiren și rășină polimerică”, a precizat pentru B365.ro, Adriana Valentina Ivan.
Potrivit CV-ului, Adriana Ivan a absolvit în 2002 Universitatea de Artă București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Scenografie. În timpul facultății a participat cu colegii la câteva expoziții de pictură și desen, dar și la Festivalul de Modă de la București sau la festivalul “Callatis”, ca asistent scenografie. În următorii ani, activitatea artistei a constat în realizarea de costume și scenografie pentru diverse firme și agenții de publicitate.
În 2004, artista începe colaborarea cu Primăria București. De la designul de costume, artista trece, cu ajutorul municipalității, la reabilitări de monumente. Astfel, în 2004 participă la reabilitarea monumentului “Eroii Patriei”. Pe tot parcursul anului 2005, Adriana Ivan are doar două lucrări, iar ambele sunt în urma unor contracte cu Primăria Capitalei. În acel an, artista lucrează la stemele municipiului București, iar în calitatea de asistent participă la reabilitarea fântânilor de pe Bd. Unirii. Timp de trei ani ia o pauză, pentru ca în 2008 să realizeze doar o expoziție de heraldică. Anul 2009 este unul cu noroc. În acest an, artista realizează Conceptul pentru lucrarea de arta plastica “Obiect simbol” dedicat inventatorilor din domeniul aviației românești, pentru care va primi, în final, 700.000 de euro (n.r. 80.000 de euro pentru conceptul lucrării, 620.000 de euro pentru transpunerea în material definitiv). La sfârșitul anului 2010, artista este aleasă în mod direct pentru realizarea machetelor pentru Pasajul Latin. În schimb, va primi 440.000 de euro.
Adriana Ivan: Profesiunea mea și determinarea de a realiza ceva frumos mă recomandă
Artista bucureșteană spune că prețul machetelor este dat nu de materialele folosite, ci de conceptul artistic realizat integral de ea.
“Pentru punerea în operă a concepției plastice, artistul vizual utilizează manopere și materiale specifice: documentare, regândirea plastică a tuturor elementelor plastice și armonizarea acestora cu locația propusă, realizare de desene și schițe, realizare priză pentru lut, realizare model din lut, realizare negativ, realizare model ghips, executare remodelari finale, cizelare – patinare suprafețe, montare, transporturi materiale diverse, regie de atelier, toate materialele și manoperele tehnice, taxe și impozite datorate statului, asistența artistică de specialitate pe tot parcursul proiectului, etc. Nu materialele rigide utilizate sunt esențiale în acest proiect ci rezultatele finale ale conceptului plastic propus de mine. Concepția plastică precum și punerea acesteia în opera îmi aparține în totalitate. Municipalitatea a agreat ideea propusă (la acest concept plastic lucrez din 2007)”, declară Adriana Ivan într-un mesaj adresat B365.ro.
În ciuda celor declarate de artistă, în aprilie 2010, presa din România scria însă de propunerea făcută de investitorii italieni primarului Sorin Oprescu de a instala fresce reprezentând imagini de pe Columna lui Traian, în Pasajul Latin.
Artista se consideră nedreptățită într-o lume a barbatilor, inividiosi, misogini și pseudopotenți
Cu toate că nu se poate plânge de lipsa de succes, mai ales în ce privește partea materială, în special în comparație cu colegii săi artiști, Adriana Ivan subliniază cât de greu îi este: “sper că voi avea parte atât de liniște cât de sprijin pentru a-mi duce la bun sfârșit
ideea, chiar dacă sunt o artistă tânără aflată într-o lume a bărbaților, inividioși și misogini, aflați nu atât în criză “economică” cât în criză de masculinitate pseudopotentă.”
Administrația Monumentelor: Contractul a fost atribuit legal
Reprezentanții Administrației Monumentelor susțin că Adriana Ivan a primit contractul de 440.000 de euro cu respectarea tuturor prevederilor legale.
“Nu eram obligați să organizăm licitație. Este vorba de un contract ce presupune servicii culturale, Ordonanța 34 privind achizițiile publice ne permite să atribuim un astfel de contract prin negociere cu artistul. Estimarea valorii lucrării a fost făcută de Serviciul Monumente în urma consultării cu artistul. A existat o comisie care a văzut proiectul. De asemenea este un proiect ce a fost agreat de domnul primar Sorin Oprescu”, a precizat pentru B365.ro Rodica Nimară, șefa Serviciului de achiziții din cadrul Administrației Monumentelor.
Ce spun artiștii plastici
”Nu am auzit de Valentina Adriana Ivan. Nu este tocmai corect să critici o lucrare de scupltură doar după un fragment și acela văzut într-o fotografie, dar impresia pe care mi-o lasă ‘Obiectul simbol’ este de glumă plastică mediocră. Mă duce cu gândul mai mult la o reclamă la parfum decât la marile nume înscrise acolo“, a declarat pentru B365.ro sculptorul David Șandor. ”Niciunul din artiștii care primesc comenzi publice nu este cunoscut în restul lumii, iar activitatea lor artistică este nulă. Cum au trecut granița, cum nu mai există”, spune și artistul plastic Dan Perjovschi.
Sumele pe care Adriana Valentina Ivan le va încasa sunt exagerate, afirmă cei doi, iar de aceeași părere este și artistul plastic Alesandru Rădvan. ”Având în vedere că nu am auzit până acum de performanțele acestei artiste (de o cotă de piață, de expoziții majore, participări la mari manifestări expoziționale românești și/sau internaționale, alte monumente notabile), sumele mi se par ridicol de mari, fapt subliniat și de faptul că avem de-a face cu niște replici, nu cu o lucrare de concepție”, explică Rădvan.
”Tot ce s-a amplasat public în România este supra și ultraevaluat. Cu cele două milioane de euro date pe ”țeapa lui Ghilduș” (Monumentul Revoluției din Piața Revoluției, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduș, n.red.) se putea construi un muzeu de artă, cu cele 440.000 de euro date pe machete se putea finanța activitatea tuturor spațiilor non-profit din Româna”, punctează Perjovschi, adăugând că, în țara noastră toate sculpturile sunt de secol 19 sau 20 și aparțin unei estetici depășite, iar majoritatea monumentelor sunt făcute la comandă politică.
”În loc să avem ce-i mai bun avem ce-i mai scump. Rimează cu autostrăzile și prețul benzinei”, conchide, într-un ton amar, Perjovschi.
Ultima oră: duminică, primarul Oprescu inaugurează bustul din bronz al poetului Vieru
Având ca autor pe Paul Razvan Mihaescu, bustul din bronz al poetului Grigore Vieru , amplasat pe soclu din piatra în zona Aleea Cariatidelor din Parcul Herăstrău, va fi dezvelit duminică de la ora 18 în prezența primarului general. Lucrarea a fost începuta în anul 2009 si finalizată în anul 2010. Suma platită pentru dreptul de autor, transpunere in bronz si amplasare a fost de 345.000 lei.
9 Responses to “Cine este artista care a primit peste un milion de euro de la Primăria Capitalei”
Leave a Reply
Guvernul a aprobat creșterea salariilor bugetarilor și returnarea CASS către pensionari
Constructorul autostrăzii București-Ploiești ar trebui să achite 34 milioane euro pentru nefinalizarea lucrării
Locuitorii Sectorului 5 își pot plăti taxele și impozitele la orice unitate CEC Bank
Oprescu vrea un parteneriat public-privat cu dezvoltatorii imobiliari pentru a acoperi cererea mare de locuințe
Bucureștenii plătesc dublu pentru alimente
Sancțiuni pentru constructorii autostrăzii București – Ploiești
Guvernul vrea să plătească din Fondul de Rezervă tratamentul actorului Șerban Ionescu
Oprescu a primit în 2011 un salariu de 15.000 euro de la UMF, dar a chiulit de la școală
Tocmai pentru ca este un artist plastic “fara cota”,trebuie incurajat!Cat despre lumea artistica,credeti ca e scutita de invidie?Sa fim seriosi!Si sa nu uitam ca proiectul ei a fost agreat de o comisie,nu doar de Sorin Oprescu!
Cine judeca artistii? Care sunt acesti ,,artisti”reper:Sandor si Radvan! Cine a auzit de ei? Serios! Ce opere remarcabile au produs? De Perjovschi am auzit si eu desi ma oripileaza slinosenia lui.Am intrebat tinerii artisti si au ras la auzul numelor lor asa ca lucrati mai copii si nu judecati ce nu puteti face! Asta e unii fac si sunt platiti altii jinduiesc ca nu sunt ei. Asa era si inainte de razboi. Are dreptate si fata asta. Sa castige si sa vedem ce face. Bine ca cineva mai face ceva…
MANEVRE!!! Pe bani publici…bv ei, dc are pile si ii merge capu’. asa e la noi
sigur ii merge kapu’ shi nu alta parte …CURtea de conturi a lu’ nea VACAROIU-SANIUTZA ce fake?
Ce va mirati atat?Artistii plastici,si in general oamenii de arta(literati,pictori,muzicieni),nu sunt o categorie mediatizata!Mediatizarea este pentru fotbalisti,manelisti si fete siliconate!Daca Oprescu si comisia respectiva au incredere in capacitatea si talentul Adrianei Ivan,fiti siguri ca artista nu va dezamagi!Un asemenea “cec in alb”,il primesti doar o data in viata!
eu n-am auzit nici de artista in cauza, dar nici de cei care o critica, mai putin perjovschi. Decat sa dea banii astia pe schimbat borduri, cum se facea pana de curand, mai bine ca se face ceva in mizeria aia de pasaj.
Dragilor sa nu fiim naivi, nu cred eu ca banii aia au ajuns toti la fatuca , aparuta peste noapte in lumea artelor, acolo cu siguranta sau impartit…banutii de asta au si ales-o pe ea care pana acum nu a mai avut asa comenzi…s-a multumit si ea cu ceva…ori nu stiati ca ARTA este cea mai buna “masina de spalat banii murdari”..?
domnu’ GEO referitor la “mizeria din pasaj” cred ca nu ati mai trecut de mult pe acolo. Mizeria o fi la dumneavoastra acasa. In pasaj este curat, spalat de doua ori pe saptamana de la cap la coada si miroase bine
Artistul este o natura sensibila si vulnerabila de care s-a profitat mereu. Este timpul sa se iasa din tiparul artistului muritor de foame. De recitit aceasta fraza:
“Pentru punerea în operă a concepției plastice, artistul vizual utilizează manopere și materiale specifice: documentare, regândirea plastică a tuturor elementelor plastice și armonizarea acestora cu locația propusă, realizare de desene și schițe, realizare priză pentru lut, realizare model din lut, realizare negativ, realizare model ghips, executare remodelari finale, cizelare – patinare suprafețe, montare, transporturi materiale diverse, regie de atelier, toate materialele și manoperele tehnice, taxe și impozite datorate statului, asistența artistică de specialitate pe tot parcursul proiectului, etc.
Excelent, felicitari Valentina Adriana Ivan