Cartierele Baicului şi Ion Creangă vor înghiţi fonduri europene de 6,5 milioane euro

21 Feb 2011, 14:22 / Cristina Macuc
Cele două zone din Sectorul 2 al Capitalei urmează să fie modernizate în acest an în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, siguranţa publică şi peisagistică. În plus, pe străzi vor fi montate camere video.
Modernizarea cartierelor Baicului şi Ion Creangă va costa 27,47 milioane lei
Modernizarea cartierelor Baicului şi Ion Creangă va costa 27,47 milioane lei

După cum susţine administraţia publică locală, în cartierul Baicului vor fi reabilitate integral 24 de străzi. În plus, arterele de circulaţie vor fi supravegheate cu camere video ce vor fi monitorizate în permanenţă de Poliţia Locală pentru a preveni astfel criminalitatea în această zonă.

Potrivit anunțului de intenție, publicat de Primăria Sectorului 2 pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), pentru sistemul video administrația locală a estimat un cost de 2,4 milioane lei, fără TVA (2,97 milioane lei cu TVA). În această sumă ar urma să intre, pe lângă achiziționarea echipamentelor video, și execuția lucrărilor de instalare și testare a sistemului de supraveghere. Lucrările ar urma să demareze la jumătatea lunii mai, sistemul fiind pus complet în funcțiune în martie 2012.

În cel de-al doilea anunț de intenție, referitor la lucrările de arhitectură și peisagistică a 25 de spaţii verzi din zona Baicului, Primăria Sectorului 2 menţionează că ar fi discpusă să plătească 2,26 milioane lei fără TVA (2,8 milioane lei cu tot cu TVA). “Achiziția va include o soluție la cheie care să acopere atât lucrările propriu-zise, cât și achiziționarea materialului și mobilierului urban necesar”, se menționează în anunțul de intenție. Aici ar urma să fie plantate flori, iar pe alei vor fi montate bănci.

Cât priveşte zona Ion Creangă, administraţia locală a anunţat de asemenea că doreşte să supravegheze video mai multe străzi şi, în plus, să amenajeze un parc recreativ cu suprafaţa de 1,9 hectare. Lucrările la noul parc ar urma să înceapă la jumătatea lunii mai și să fie încheiate la începutul anului 2012.

One Response to “Cartierele Baicului şi Ion Creangă vor înghiţi fonduri europene de 6,5 milioane euro”

  1. se cheltuie atatia bani pentru modernizarea unui singur sector, iar celalalte care au si ele nevoie de monitorizare video sunt neglijate, deasta subscriu pentru legea capitalei, sa beneficieze tot orasu de asemenea masuri

Leave a Reply

Connect with Facebook

ALTE STIRI DIN BANI
TOATE STIRILE »

AUTENTIFICARE

Trebuie sa fii autentificat.
Login | Inregistrare