Mai mult decât atât, candidatul pe care ajunsese să îl sprijine Victor Ponta, pe baza rezultatelor înregistrate la sondaje nu era un PSD-ist, ci PC-istul Florescu. Cum a ajuns Florescu să fie cunoscut în Sectorul 6? A făcut anul trecut câteva acțiuni foarte vizibile pe banii lui aduși de-acasă, cum ar fi strângere de semnături împotriva hingherilor de mașini în piețe sau nășirea gemenilor stareței fugite de la mănăstire.

De unde are Florescu bani de campanii? Nu se știe, pentru că, în calitatea sa de șef al Piețelor din Sectorul 4 nu a depus niciodată o declarație de avere, după cum a constatat ANI. Cert este însă că el a făcut mai mult decât au făcut partidele politice pentru a căpăta notorietate pentru candidații la sectoare, iar asta se vede în sondaje. Este de înțeles, deci, de ce a renunțat Victor Ponta la impunerea candidaturii lui Florescu. Tot de înțeles este și de ce nu vrea Florescu, după ce a cheltuit o grămadă de bani, să renunțe la candidatură.

Acum, voturile opoziției se vor împărți între independentul Florescu, care spune că beneficiază de sprijinul lui Ponta și al lui Oprescu, și Rareș Mănescu, apropiatul lui Crin Antonescu, cel care va beneficia de garanția siglei USL pe buletinele de vot. Asta nu ar fi neapărat o problemă, dacă ar exista un tur doi la alegerea primarului. Dar nu există, iar situația aceasta îl favorizează net pe actualul primar, Cristian Poteraș, care, în ciuda procesului penal deschis de DNA, are încă alegătorii săi.

Crin Antonescu se pare că nu a auzit de pildele solomonice, preferând să vadă Sectorul 6 spintecat cu sabia, decât să îl cedeze cuiva din alt partid USL.

Mai exact: în sectorul 6, sondajele nu îi sunt deloc favorabile lui Poteraș, asta cu atât mai mult cu cât a fost trimis în judecată de DNA, chiar și în ciuda sindrofiilor electorale pe care le patronează pentru alegători. În toate celelalte cinci sectoare, bucureștenii par mulțumiți de edilii lor, în ciuda banilor aruncați pe fereastră, sau, mai exact, în buzunarele clienților politici. Cu anatemele DNA și PDL în frunte, Poteraș – un personaj nu tocmai carismatic – ar fi putut fi lesne înfrânt de un candidat USL cunoscut în sector. Doar că Uniunea nu a considerat necesar să își consolideze poziția la nivel local și să popularizeze un candidat. În schimb, s-a pierdut în lupte intestine între cele trei partide, fiecare dorind să își pună propriul candidat să lupte cu Poteraș și măcinând astfel șansele Uniunii de a mai câștiga o primărie.

Primul candidat din curtea USL pentru Sectorul 6 este Ștefan Florescu, de la PC, fost șef al piețelor din Sectorul 4, care a cheltuit o grămadă de bani anul trecut pentru a deveni cunoscut în sectorul din vestul Capitalei.  Campanii împotriva hingherilor de mașini – numai bune pentru a strânge semnături și date ale alegătorilor locali, botezuri, cumetrii cu celebra fostă stareță mamă de gemene,nimic nu a fost prea mult pentru notorietatea PC-istului. De unde provin grămezile de bani de care vorbeam? Nu se știe, pentru că domnul Florescu nu a binevoit niciodată să depună o declarație de avere sau de interese, atâta timp cât a fost șef al piețelor din Sectorul 4.

Al doilea candidat este liberalul Rareș Mănescu, cel care anunță pe blogul propriu că este “născut și crescut în Sectorul 6″, căsătorit cu europarlamentarul Ramona Mănescu, este vicepreședinte PNL și președinte al filialei Sector 6, fost deputat și consilier local. Și pentru că PSD nu putea să se lase mai prejos, senatorul de Militari, Crângași și Giulești Gabriel Mutu s-a aruncat și el în lupta pentru candidatură.

Toți trei spun presei că sunt candidații USL,  toți trei susțin că sunt răspunsul la întrebarea “cine îl poate bate pe Poteraș”. Ba, mai mult, Florescu amenință că va candida independent și va lua de sub nasul USL-ului Sectorul 6, dacă nu va fi desemnat de Uniune.

Competiția internă este bună și normală, dacă e să ne luăm măcar după exemplul “primarelor” americane. Dar până la alegeri a mai rămas puțin peste două luni, iar notorietatea politică se construiește în ani, nu în săptămâni. Lipsa unei pregătiri a partidelor la nivelul sectoarelor demonstrează, până la urmă, imaturitatea vieții politice românești, care va aduce deservicii chiar și partidelor în cauză, nu doar cetățenilor.

Întrebat despre candidaturile “greilor” PDL la primăriile importante, Băsescu a răspuns: “De ce nu ar candida Vasile Blaga la Bucureşti?”.

Moderatorul a afirmat că Vasile Blaga a mai candidat şi a fost înfrânt de Sorin Oprescu. “Nu-i nimic, mai tragi o dată”, a răspuns preşedintele.

Răspunzând unei întrebări, el a admis că şi Monica Macovei poate fi un candidat potrivit.

Potrivit preşedintelui, pe Sorin Oprescu îl poţi înfrânge fie cu un candidat asemănător acestuia, dar puţin mai isteţ, fie cu un candidat complet diferit, cum ar fi Monica Macovei.

[La mai bine de 10 ani de la protestele din Piața Universităţii un facsimil care cuprinde semnăturile tuturor şefilor de partide din România este publicat de câteva bloguri libere. „Înțelegerea pentru viitorul țării” prevede, între altele, o guvernare tangenţială, indiferent de rezultatele scrutinelor, între Putere şi Opoziţie până în 2040 şi obstrucţionarea înfiinţării de noi partide. A fost picătura care a umplut paharul...]

- Ne-ați furat democrația!, s-a auzit un urlet în urma ultimului Molotov care se izbi de Intercontinental.

Parterul, deja fumegând, ridica rotocoale groase de nuanţe care duceau spre negru închis. Jos, la 50 de metri de intrare, două care de emisie ale unor televiziuni de propagandă, care ocupau același loc ca acum 10 ani, ardeau mocnit. Un peisaj dezolant se înfațișa în fața statuilor de pe platoul Teatrului Național. Priveau stinghere parcă mimând nostalgia protestelor aproape haioase din deceniul trecut. Nici urmă de reporteri sau cameramani, care să trasmită evenimetele atât de râvnite de presa internațională. Ceea ce se întâmpla acum, i-a prins pe picior greșit până și pe cei mai școliți sociologi ai institutelor de cercetare europene.

În strada spre intersecţie, în fața Palatului Șușu, grupuri compacte de tineri, adunate precum oile de scutierii zgomotoși, se mișcau haotic în căutarea unui refugiu. Pancartele, scrise pe textile și cartoane de un alb imaculat, purtau acum tălpile murdare de noroiul lui noiembrie, ale celor încolțiti. Dubele făceau coada la Fântâni, venind dinspre Romană, printre bucăţile de bănci şi pavaj. Gunoiul care revarsa din pubelele agațate de stalpi dădea culoare luciului sticlos al asfaltului, în care se reflecta luna. Era la distanță de trei zile de când muncitorii de la salubritate își transformaseră măturile în maciuci, în semn de solidaritate cu oamenii din Piața. Ei au fost printre primii săltați și aruncaţi rând pe rând în dube, ca după un ritual surd şi mut, fără întrebări, în primele seri, la spartul târgului când veneau să facă curat. Cei de la Protecția Liniștii și Ordinii Publice patentaseră deja o tehnică absolut nouă de când manifestațiile scăpase cu totul de sub controlul autorităților. Erau supranumiti Capetele de lemn din cauza acronimului format din primele litere care compuneau numelui instituției pe care o reprezentau. În fapt erau foști jandarmi care încă nu demisionaseră din structurile M.A.I . Un soi de mercenari, ușor de manipualt, pentru care banul prima în fața moralului. Fie femei, fie tineri, fie bătrâni, toți erau luaţi de guler, trântiţi la pământ şi maceraţi de bastoane şi bocanci. Înverșunarea era atât de mare încât le cădeau victime și foștii lor colegi. Își dăduseră seama că e mult mai uşor să imobilizezi o legumă, care cu câteva minute înainte striga din toți rărunchii „Libertate!” sau „Ne vrem țara înapoi”.

- De ce vă bateți între voi, mă sălbaticilor?, îl întrebă rânjind pe A. o matahală, cu viziera caștii pe jumate crăpată, printre ultimele bastoane cu care-l miluia.

Îl ridică aproape c-o mâna din balta în care zăcea şi-l târî până în fața dubei cu girofarele care scuipau autoritate. L-au luat în primire alţi doi, care stăteau în faţa uşii, la încărcat. A căzut pe moale după ce-a fost aruncat înăuntru. Făcea parte din al doilea strat de inşi reţinuţi, a căror destinaţie nu putea fi ghicită nici măcar de hingherii de oameni, care-i adunaseră de pe stradă cu câteva minute înainte. Mașina, plină de cicatricile lăsate de bolovanii și sticlele zilelor trecute, gemea. Scâncelile erau pe toate tonurile. Unele dintre ele jeleau o moarte calmă, în contrast cu agitația de-afară. Mirosul cleios fu primul lucru care-l făcu pe A. să tresară, în timp ce o ultimă icneală, o buşitură înfundată, mugetul metalic al uşii şi-un ultim „Dă-i drumu, bă!” strigat, puse în mişcare maşina cu protestatari. Panica îl cuprinse în valuri.

[În a treia zi de haos pe străzile Bucureștiului accesul la internet era restricționat la nivel național. Ceea ce părea a fi la început un flashmob ca multe altele se trasformase într-o revoluţie ad-hoc. În câteva ore, Twitter-ul şi Facebook-ul s-au înroşit de mesaje de mobilizare. Clasa politica, deja obişnuită cu latența poporului a trecut cu vederea publicitatea care i se făcea de câteva zile pe internet „Înțelegerii pentru viitorul țarii”. Aparatul de propagandă a funcţionat, spre deosebire de alte situaţii, doar la parametri normali.]

Trecuseră doar câteva secunde de când erau în mişcare. A. statea chircit înspre cabina șoferului, cu piciorele abia atingand spatele cuiva întins pe jos. Podeaua era plină de cotonogiți, care se comportau ca o masă inertă la fiecare frână şi viraj strâns. Câţiva, mai vânjoşi, care-şi reveniseră la scurt timp după ce-au fost aruncați înăuntru, se chinuiau sa-i pună în poziție de șezut. Spiritul de camaraderie făcea să nu mai conteze încotro se îndreapta. Din întunericul dubei, A. ghici cu uşurinţă ce se întâmplă afară. O ploaie rară de pietre şi sticle însoţea pușcaria pe roți în drumul său spre Unirii. Înăuntru, urechile țiuinde auzeau clar doar sunetul motorului şi staţia, dată la maximum, din cabina şoferului.

- Aici 20180, cultura a fost încărcată! Mai e loc la Rahova?

- Recepţionat 20180, raportează recolta.

- În jur de 30. Mulți sunt sătui de Revoluție și-s zvântaţi bine, încheie aproape râzând şoferul.

Erau deja în dreptul Lupoaicei câd gălăgia dinspre Unirii răzbea mult mai limpede prin pereții de metal. Șoferul încetini, iar după un hop frână brusc.

- Aici 20180! Sunt baricade la Unirii. Fâșâitul stației fu întrerupt de un răspuns sec.

- Continuă-ţi drumul, 20180!

Şoferul porni prudent, parcă printr-un câmp minat. Cei din spate îşi lipiseră urechile de pereţi. Își auzeau mai mult propriile bătăi de inimă decât fluierăturile și ploaia de obiecte contondente care se accentuau pe măsură ce maşina înainta. După o accelerare bruscă, un sunet de geam spart şi-un horcăit sacadat din cabină veni odată cu virajul brusc la dreapta. Duba sari pe bordură, izbi un stâlp şi se răsturnă încet pe-o parte, ca un uriaş îngenuncheat. Liniştea de-o fracţiune de secundă fu spartă de fluierăturile și huiduielile de-afară transformate instant în urale şi chiuieli.

- M#/e, plopiștilor!, răsună deodată aproape de mașină.

Printre trupurile celor răniţi, A. cauta podeaua. Îi era clar că s-au răsturnat însă nu ştia unde. Cei din spate, care reuşiseră să se ridice, loveau cu pumnii în uşa care se mutase acum deasupra capetelor.

- Daţi-vă la o parte!, se auzi de sus.

Fu suficient un hârşâit de levier şi uşa se deschise cu un scârţâit strident precum un cavou. Becul stâlpului pe jumătate îndoit, lumina direct înăuntru, obturat de o siluetă cu mâinile în şold şi glugă pe cap. În dreapta, se zărea o bară metalică, ce cu câteva zile înainte ţinea cortul unei florărese de lângă Cocor. Stătea înfiptă în cabină, prin grilajul de protecţie al parbrizului.

- Bă, ăștia-s de la Universitate!, zice cel de deasupra întorcându-se. Sunt bătuţi bine! Aduceţi tărgi şi bandaje, continuă aplecându-se și întinzând mâna.

A. fu printre ultimii care a ieşit din dubă, cu câteva secunde înainte ca flăcările unui Molotov să cuprindă interiorul. Sângele de pe podeaua începu să sfârâie și-odată cu vaporii de benzină răzbea în nările celor din jur un miros de carne arsă. Afară, în faţa lui se întindea Piaţa Unirii. O vedea pentru prima dată împânzita de focuri, baricade făcute din rafturile magazinelor şi maşini arzând. În dreapta, spre Hanul lui Manuc, intrarea la metrou, roind a oameni, arăta ca o fortăreaţă.

- Ce știi să faci?, îl intrebă individul cu glugă, făcându-i semn să-l urmeze în subsol. A. ridică din umeri și-a aruncă un răspuns mai mult pe negândite.

- Să fac pe nemulțumitul, zise ștergându-și cu mâneca buza spartă.

[După trei zile de ciocniri cu autoritățile, Revoluţia înregistrează o primă victorie. Agențiile străine de știri relatează deja despre „viermii” care au ocupat de câteva ore subteranul Bucureştiului, în timp ce la nivel național, pe diverse canale, circulă știri neverificate potrivit cărora mai multe depozite de armament din Capitală au fost sparte de manifestanți]

Că pariul electoral pe Gigi Becali este o greșeală s-a demonstrat încă din urmă cu patru ani. Pe Războinicul Luminii l-a învins în colegiul din Ferentari nimeni alta decât actuala iubită a lui Vanghelie, “aia mică” – așa cum îi zicea Becali, fără să mai conteze că piosul oier le plătise curentul electric Zăbrăuțenilor în urmă cu doi ani, de le adusese lumina în case. Din contră, bucureștenii s-ar putea să fie și mai scârbiți de alianța dintre scroafele suite în copacii din zona Aviatorilor.

A doua greșeală a PDL este anunțarea candidaturii și pentru 2012, în Sectorul 6, a primarului Poteraș. Un primar cu dosar penal pentru manțocării imobiliare în primărie, cu verii și cumetrii nevestei, cu rezultate execrabile în sondaje, este o alegere extrem de proastă pentru campania electorală, indiferent de relațiile de amiciție sau afaceri cu șefa blondă a PDL București.

A treia greșeală este atacarea Autostrăzii Suspendate anunțate de Sorin Oprescu, ca temă de campanie. Practic, se reiterează lupta de acum patru ani, când buldogul Blaga îl acuza pe actualul primar de SF-uri, iar acesta oscila dacă Autostrada să se ducă “pe rază sau pe diametru”. Între timp, Oprescu se laudă că a terminat Pasajul Basarab, iar bucureștenii par încântați de podul hobanat. Credibilitatea lui Oprescu, deci, în ceea ce privește lucrările de infrastructură, a crescut între timp în ochii bucureștenilor. În ce privește costurile pe care le invocă PDL, experiența din presa de București și a feed-back-urilor de la cititori îmi arată că locuitorii Capitalei sunt foarte blazați când vine vorba de banul comunității și nu se agită fie că proiectul costă un miliard de euro, fie o sută de milioane. Important este pentru ei că “se face ceva”, indiferent de cost, iar lucrările de infrastructură, cu cât mai megalomanistice, cu atât mai bune, mai ales dacă le compară cu bordurile în care s-au investit, și acolo, sute de milioane de euro. Propaganda de partid a evz, conform căreia “costurile s-au dublat peste noapte” la Autostrada suspendată merge la cei puțin informați, nu și la cei interesați de subiect. Costul de 1,5-1,6 miliarde de euro este vehiculat de când au început studiile de fezabilitate, cel puțin din vara anului trecut.

O alegere bună este însă aceea de a-l împinge pe Prigoană în lupta pentru Capitală. Chiar dacă șeful gunoierilor, care își datorează aproape jumătate din cifra de afaceri contractelor oferite de colegul de partid Negoiță de la Sectorul 3, nu are nicio șansă să îi ia Primăria generală lui Oprescu (conform sondajelor), măcar vom avea o campanie electorală distractică. Circ, ca de obicei.

Somn uşor, Bucureşti! SMURD-ul veghează.

Subiectul, lansat de un fost polițist local dat afară la scurt timp pe motiv c-a venit băut la muncă și și-a bătut calul, a bubuit la OTV. Într-un mod senzațional și oficial el a ieșit la suprafață chipurile după un control al inspectorilor ITM. Ceea ce a urmat putem vedea zilele acestea pe toate televiziunile. Ceea ce nu se poate vedea, ci doar verifica în procesele verbale și pe teren este că cei 24 de călăreți(foști polițiști locali care fac aceeași treabă pe care o făceau în urmă cu un an) acuzați că se erijează în angajați ai unui organ de stat care și-a pierdut demult credibilitatea în ochii celor cu capul pe umeri, și-au cam făcut treaba. N-au apărut scandaluri, nu și-au ieșit din atribuții și și-au văzut de lungul nasului aproape un an de zile. Au tăiat sute, poate chiar mii de amenzi. Nu mie, sau ție cititorule, ci paraziților care bântuie intersecțiile cu copii nevinovați în brațe, parcagiilor pe care-i miluiești cu câte 5 lei pentru un loc de parcare gratuit, samsarilor care au ieșit din piață cu taraba direct in mijlocul bulevardului sau comerciaților care își vomită marfa pe trotuarele din fața magazinelor, fără niciun fel de autorizație(chiar e nevoie de oameni care au terminat Academia de Poliție pentru treaba asta?!). Au curățat marile parcuri de vagabonzi, au strâns de pe stradă și predat poliției naționale talhari urmariți general și chiar au salvat viața unui om. Banii din amenzi n-au ajuns în buzunarele firmei pentru care prestează și nici în buzunarele PLMB. Grosul amenzilor tăiate de ei a fost dat în baza legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Pentru că la mijloc a fost vorba de cele mai multe ori de persoane juridice, toate au fost plătite și s-au dus astfel, prin Direcțiile de Finanțe, milioane de lei la bugetul Capitalei. Până să patruleze acești indivizi cu procese verbale în mâini, mulți din acești bani ajungeau de fapt în buzunarele directorimii din primării sub formă de șpagă, după cum aveam să constat în urma unei deplasări cu o patrulă călare, în Rahova, pentru un reportaj.

Pe cât de bine și-au făcut treaba pe atât de rău sunt văzuți acum. Heirupismul lor a ajuns să-i coste oprobriul mass-media. E drept ca situația este destul de dubioasă cu privire la externalizarea serviciului călăre către o firmă de pază și protecție, însă asupra acestui lucru ultimul cuvânt îl au doar magistrații. Până una alta practica însușirii de prerogative pe care doar statul le are nu e nouă: serviciile de ambulanta private. Le vedem pe stradă cum umblă cu semnalele acustice si vizuale întocmai ca cele ale SAMB și cum nu le verifică nimeni în trafic, măcar prin sondaj. Bașca, exact ca în cazul de față, personalul de pe ele, care a activat în sistem, este angajat al unor firme private, abonate de regulă la bugetul Ministerului Sănătății. Tocmai de-asta s-a ajuns la situația în care acestea să fie folosite pe post de taxiuri, pentru cei cu dare de mână, la orele de vârf când în București un girofar poate valora greutatea lui în aur. Aceeași practică și cu privire la paza parcurilor aflate în administrarea primăriilor de sector, în cazul cărora edilii locali au stabilit în caietele de sarcini ca bodyguarzii firmelor câștigătoare să aibă între atribuții și “oprirea şi legitimarea persoanelor despre care există indicii că au comis infracţiuni”. O masură care a ridicat mari probleme în comparație cu serviciul călare al PLMB, dupa cum se poate constata aici. Cu atribuții asemenea polițiștilor și jandarmilor s-au trezit în fișa postului și „cefălații” din hypermarketuri și mall-uri. Câți dintre noi n-au fost, pe nedrept, bruscați, percheziționați ori amenințați de cei care se închipuiesc stăpâni peste gențile și cumpărăturile oamenilor? Dar ăștia din urmă chiar nu mai contează, cu atât mai mult cu cât sunt cu miile la nivel național.

Și dacă tot am adus în discuție depășirea prerogativelor de către niște inși, mai mult sau mai puțin bătuți în cap, în străinătate, unde puritanismul legislativ pare că-i mai temperat în chestiuni de obraz(și nu invers; vezi cazul Mătușa Tamara), există locuri unde se practică arestul cetățenesc. La asta se mai adaugă și instituția vănătorului de recompense. Adică un soi de recuperatori interlopi de la noi, grupați într-o firmă, care, cu girul statului, au asupra lor armament letal și nu un amărât de toc de procese verbale.

Trebuie să fie vorba de o premieră mondială: externalizarea serviciilor de poliție. Nicăieri în lume reprezentanții legii nu sunt angajați ai unui SRL. Explicația oferită de PLMB: instituția nu avea suficienți bani pentru a înființa un serviciu hipo, așa că a apelat la acest SRL. Scopul unui SRL este acela de a face profit, iar acest SRL a decis că este profitabil să preia “afacerea” poliției. Ne-am obișnuit deja cu prezența bodyguarzilor în parcuri, dar niciodată până acum aceștia nu au purtat uniforme oficiale, ci uniformele firmei la care erau angajați. Ce valoare poate avea o amendă emisă de angajatul unei firme? Conform Poliției Municipiului București, amenzile emise de acești falși polițiști sunt valabile – un motiv însă pentru a contesta toate amenzile emise de acest organ. Ce ar putea urma? Ca bodyguarzii să aresteze lumea pe stradă?

Că acest contract dintre PLMB și SRL-ul în cauză, pe numele său FANDAX GRUP, este dubios, putem să deducem și din faptul că el nu apare nicăieri pe siteul oficial de licitații, așa cum există obligația legală, pentru orice astfel de contract. Nu știm, astfel, deocamdată, ce sumă a încasat SRL-ul pentru a se juca de-a poliția călare. Ce putem vedea însă este faptul că, în 2009, când s-a semnat primul contract dintre FANDAX și PLMB, firma a făcut profit de 321.666 de lei, după ce cu un an înainte înregistrase pierderi, de 140.125 de lei. Profitabil jocul de-a poliția….

De ce nu, pe același model am putea scăpa și de problema avioanelor multirol: de ce să le cumpere statul român, când putem angaja o firmă? Dacă impunerea legii în interiorul țării o lăsăm pe mâna SRL-urilor, putem să lăsăm și apărarea, nu-i așa? Le dăm băieților de la firmă uniforme de armată și spunem că am externalizat apărarea aeriană. Simplu. Așa cum angajații acestei firme private de pază au defilat pe sub Arcul de Triumf de 1 decembrie, călare, alături de militarii români răniți în Afganistan, de ce să nu avem piloți de luptă pe statele de plată al unui SRL oarecare…

Acesta este doar unul dintre simptomele haosului în care se află “organele” legii din București: opt poliții activează la nivelul municipiului, fără să punem la socoteală SRL-urile de pază și protecție angajate de primării. Avem șase poliții locale de sector, una la nivel de municipiu și poliția de la ministerul de interne. Urmarea? De opt ori mai multe șpăgi. După cum îmi povestea cineva care parcase aiurea și care a cotizat la patrula comună poliție locală – poliție de circulație, pentru a nu primi amendă…

Ieri, pentru că a venit scadența facturii, în drum spre redacție am dat tura lunară în apropiere de sediul companiei telefonice, în căutarea locului de parcare. Bineînțeles, nimic. Nici la locurile cu plată, nici măcar la ora aceea cu puțin trecută de nouă dimineața (au ajuns bucureștenii să plătească locurile de parcare! Asta e ceva demn de remarcat). Erau în schimb libere zeci de locuri de parcare ale unei companii, păzite de un bodyguard. Nu orice fel de bodyguard. Chiar de la cea mai arogantă și omniprezentă companie de bodyguarzi pe care a văzut-o Bucureștiul. Reprezentanții săi cu cefe groase ne-au împins la mai toate concertele, sunt stăpâni peste trotuare unde își plantează Hummerele masive și peste parcurile unde sunt plătiți bani grei ca să facă jobul pe care ar trebui să îl facă poliția locală.

„Vă rog frumos, doar cinci minute, pot să las mașina aici cât să îmi plătesc factura? Altfel or să îmi închidă telefonul …” – am aruncat pe geam într-o doară, plictisită de turele în jurul blocului și convinsă fiind că răspunsul va fi nu doar negativ, ci și foarte obraznic. „Dacă e vorba de doar cinci minute, da, pentru că nu vine nimeni de la companie acum” – mi-a răspuns, spre surprinderea mea, paznicul. Firește că m-am scotocit grăbită prin geantă după un bacșiș, singura rațiune pe care mi-o închipuiam pentru bunăvoința musculosului. I-am întins recunoscătoare hârtia de cinci lei, doar pentru a primi un răspuns uimitor: „Domnișoară, decât să îmi oferiți bani, mai bine mă înjurați!” – mi-a aruncat, cu un aer jignit, bodyguardul. Mi-am retras, neîncrezătoare și surprinsă mâna întinsă, cu scuzele de rigoare. Un gest de bunăvoință gratuit, din partea unui străin, la noi în oraș? Dar asta e așa de…european!

Cu dimineața luminată de gestul frumos gratuit, în ciuda ploii reci, am început să văd în jurul meu alte câteva raze de soare în comportamentul concitadinilor: un taximetrist care te lasă să te bagi pe banda lui, un tânăr care ajută o mămică plină de bagaje să își ridice căruciorul pe trotuar…chiar și spălătorul de parbrize din intersecția de la redacție, care mi-a atras atenția că mi-am uitat telefonul (da, iar telefonul), în mașină. „Vedeți ce țigan de treabă sunt, șefa? Alții v-ar fi spart geamul! (n.r.: termenii îi aparțin, eu aș fi zis rom )”.

Mi se pare mie, sau orașul ăsta și locuitorii lui capătă un aer din ce în ce mai european? Dacă și tu ai sentimentul ăsta, te simți pe zi ce trece mai european în orașul tău, povestește-ți experiențele și vei putea câștiga un week-end la conacul Kalnoky!