El e Azor, măi bipezilor!
„M-am născut acum câţiva ani în Rahova, într-o cutie de carton lipită de peretele unei centrale termice de pe Sebastian. Maică-mea m-a adus pe lume într-o zi friguroasă, pe mine şi pe cei șase fraţi ai mei. Doar eu şi Pată am supraviețuit. Pe restul i-au răpus bolile, foamea şi gerul. Am dus-o bine o bună bucată de timp chiar şi după ce mama a dispărut la un moment dat. Şi-o fi luat lumea în cap de la atâtea probleme, îmi ziceau răutăcioşi golanii cartierului. Aşa o fi fost după sunetul de cauciucuri înfrânate şi schelălăitul pe care l-am auzit în mijlocul unei nopţi când m-am trezit speriat și n-am găsit-o. O fi fugit de noi. Nici măcar nu eram înţărcaţi când am rămas singuri însă o bătrână ce locuia la parterul unui bloc de lângă ne-a hrănit cu biberonul până când ne-au dat dinţii. Când ne-am mai mărit, în primăvara imediat următoare, ne-am hotărâm s-o căutăm pe mama. Pată m-a părăsit în scurt timp şi s-a înhăitat cu unii de pe Pieptănari. Îi spălase creierul Ursu’, o namilă care se lauda că stăpânii lui au curte și că-i poate adăposti pe toți în caz de. I-a zis că-i bine şi frumos în banda lui: mâncare, femele, teritoriu asigurat. Şi-au găsit sfârşitul toţi sub alicele unui burtos căruia îi muşcaseră fetiţa pe terenul de joacă. Pată nici măcar n-o meritase. Stătea tot timpul deoparte când nenorociţii hărțuiau sau atacau oamenii.
În căutările mele am străbătut tot oraşul. Din Herăstrău până în Berceni şi din Pantelimon până la Industriilor. Am fost fugărit, mângâiat, bătut cu pietre şi hrănit. Tocmai de-asta n-o să pot niciodată să-i înţeleg pe oameni. Era s-o păţesc rău de tot într-o zi când m-am trezit pe-o stradă pustie c-o pungă de mâncare în faţă. Eram flămând şi-am uitat de tot când am băgat nările în boabele alea divine. Au tăbărât, din boscheţi, vreo cinci inşi cu bâte şi lațuri. N-au fost prea dibaci şi-am putut s-o rup la fugă. Mi-a tremurat sufletul când am ocolit în viteză o maşină parcată pe colţ din care se auzeau ţipete şi urlete. Ce soarta m-ar fi aşteptat… După spaima aia, în aceeaşi zi m-am hotărât să pun capăt hoinărelii. M-am aciuat în curtea unei instituţii după ce-am ajutat un paznic să alunge câțiva hoţi. M-a lăsat să stau lângă ghereta lui şi mă plătea c-o bucată de pâine o dată la două zile pentru simplul serviciu că eu făceam planton când el dormea în post. A fost ciudat când tot el m-a dat pe mâna celor cu lațuri şi bâte. Cică ăia care lucrau în clădirea pe care o păzea au votat nu ştiu ce în legătură cu noi şi că nu mai avem voie pe stradă, alături de oameni. Aşa am ajuns pentru prima oară la Policolor, într-un adăpost în care împărţeam o cuşcă cu încă doi indivizi. N-am stat mult acolo pentru c-am fost adoptat de-o femeie care mi-a dat drumul când a ajuns acasă, în spatele blocului. Mai erau câțiva acolo între care și unul dement care mușca pe toată lumea. Din cauza lui iar m-au prins, iar am fost adoptat şi tot aşa vreo câteva ori. Acum sunt din nou la Policolor, singur în cuşcă după ce ieri l-au scos pe unul Sică de l-au prins pe la Iancului. Curios lucru că l-au eliberat fără să-l ia cineva acasă. Azi se fac deja 30 de zile de când sunt aici şi încă nu m-a adoptat nimeni. Dacă n-apere cineva și o să-mi dea ăștia drumul, de data asta o sa fug la țară…”
4 Responses to “El e Azor, măi bipezilor!”
Leave a Reply
16 MAI
Domnule Catalin, excelent.
Totul e rupt din realitate si nu, asemanarile n-au nicio legatura cu realitatea ?
Din pacate, bipezii astia, nu invata nimic din lumea asta a animalelor. Multi bipezi nici macar n-ar trebui sa stea langa cladirea care-i adaposteste, ar cam trebui sa stea la “adapost”. Poate intr-o zi se va implini si vrerea noastra.
…la tara, unde voi fi legat cu un lant de un metru de visinul din spatele grajdului, hranit cu o coaja de paine si ce prisoseste din laturile porcului (ca sa ma “inraiesc” si sa latru la timp hotul) si voi muri intr-o iarna degerat pentru ca stapanului meu, taranul, nu-i pasa de mine nici cat de-o gaina si nu mi-a facut cotet.
De preferat, oricum eutanasierii si metropolei in care te impiedici de tipi cu laturi si bate (sic) la fiecare colt, burtosi cu pusti de vanatoare in fiecare parc si “nenorociti” alintati Ursu care ne duc pe caile pierzaniei pe noi, tomberonezii pasnici.
Ce misto o sa fie la tara!
Eu zic sa pleci din tara mai Azorel.