Taximetristul turmentat

18 Feb 2011, 14:13 / Costin Ilie

Că tot se vorbeşte despre întâmplarea oribilă cu taximetristul ucis, am scris pe Voxpublica că ar fi cazul, poate, să se discute puţin şi despre reglementarea mai strictă a taximetriei. În fine, despre asta puteţi citi aici. Acum aş vrea să aduc drept argument la ideea ca taximetriştii ar trebui să poată profesa după reguli mult mai stricte o povestioară, petrecută acum vreo doi ani. Nu e singura amintire cu taximetrişti, asta e clar, dar e cea mai bine întipărită în minte.  Era weekend, am făcut comandă, am coborât. Minutele treceau, taxiul meu, dispărut în misiune. Sun, o întreb pe operatoare de sănătatea şoferului, într-un târziu apare. Supriză, o doamnă ocupa bancheta din spate, pe care mă pregăteam să mă îngrămădesc. Îl întreb pe şofer, iar el răspunde nesigur (citez din amintire, fără să înfloresc):

-Me scuzaţi, da’ doamna era singură…e noapte şi a făcut semn. Nu puteam să o las…

Ok, mă urc în faţă, în fond am de mers puţin, până la Universitate. Chiar decid să fiu amabil, aşa că o întreb pe doamană, care nu mai contenea cu scuzele, und emerge. Pe Moşilor, aflu. Perfect, e în drum. Taximetristul deschide şi el gura, moment în care mă loveşte un damf de alcool. Nu zic nimic, poate mi se pare. Porneşte, ajungem pe bulvard (Cantemir). Taximetristul stă aplecat peste volan, cu ochii mijiţi degeaba, că tot  pe două benzi merge. O calcă zdravăn, nu carecumva să rateze roşul din faţa magazinului Unirea. Între timp, încearcă să facă niscaiva conversaţie, dar e clar că îi este mai greu să articuleze decât să conducă. Mă uit după centură, dar maşina este un hârb de Dacie, obiectul e doar de decor. Mă întorc spre doamna din spate. Pe faţă i se citeşte înzecit regretul că mi-a luat taxiul. Un stop, am răgazul să-l întreb pe taximetrist dacă a consumat ceva.

-Domnu’, aţi băut?

-Eu? Noooooo…

Parcă îmbufnat, porneşte în trombă, taie trei benzi, să facă dreapta, pe Carol. Plătesc, îi urez baftă doamnei, după care sun la firmă (îmi pare rău că nu îmi mai amintesc care era), să le spun că şoferul lor e beat. Operatoarea mi-a spus să sun a doua zi, să fac o sesizare. Mi-a dat şi un număr de telefon, chiar.

One Response to “Taximetristul turmentat”

  1. [...] transport în regim de taxi. Nu vreau să generalizez, dar taximetristul de Bucureşti reprezintă o categorie aparte de şofer, cea pentru care regulile sunt infinit mai puţine decât există ele în Codul Rutier (Am mai [...]

Leave a Reply

Connect with Facebook

MIERCURI
16 MAI
M
16
MIERCURI
16 MAI
J
17
JOI
17 MAI
V
18
VINERI
18 MAI
S
19
SAMBATA
19 MAI
D
20
DUMINICA
20 MAI
L
21
LUNI
21 MAI
M
22
MARTI
22 MAI
17:00
The Iron Lady / Doamna de Fier
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City - Vip Cotroceni
17:30
Visul lui Adalbert
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman), Hollywood Multiplex
17:30
Wrath of the Titans / Furia Titanilor 3D
Movieplex, Cinema City Cotroceni, Samsung IMAX, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Glendale Cinema & Art Cafe, Cinema City Sun Plaza
17:30
Lockout / Misiune pe MS One
Movieplex, The Light Cinema, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, CinemaPRO, Cinema City - Vip Cotroceni
17:45
Intouchables / Invincibilii
Movieplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
18:00
21 Jump Street: O adresa de pomina
Movieplex, Cinema City Sun Plaza, Cinema City - Vip Cotroceni, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema
18:30
Submarino (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
19:00
Teatru: Ma mut la mama
Teatrul Mic
19:00
Teatru: O scrisoare pierduta
Teatrul Nottara
19:00
Teatru: Vizita bătrânei doamne
Teatrul National I. L. Caragiale
19:00
S-a furat mireasa
Movieplex, Hollywood Multiplex
19:00
Conferinta ~ Paul Morand, Bucarest (1935)
Fundatia Calea Victoriei
19:15
Battleship
Movieplex, The Light Cinema, CinemaPRO, Cinema City Cotroceni, Cinema City - Vip Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
19:30
Teatru: Omul cu mârţoaga
Teatrul National I. L. Caragiale
19:30
Te mai mariti cu mine? / The Five-Year Engagement
Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema City - Vip Cotroceni
19:30
Teatru: O noapte furtunoasa
Teatrul Nottara
19:30
The Raven / Corbul
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza
19:30
Placinta americana: din nou pe felie
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema, Cinema City Sun Plaza
19:45
La pescuit in desert / Salmon Fishing in the Yemen
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza
20:00
Teatru: Cinci femei de tranziție
Teatrul National I. L. Caragiale
20:00
Proiectul X
Movieplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema City - Vip Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
20:00
Teatru: Hai sa facem sex!
La Scena
20:00
In a Jazz Mood
Tete-a-Tete
20:15
Prieteni cu copii / Friends with Kids
Movieplex, Hollywood Multiplex
20:30
In siguranta / Safe
Movieplex, Hollywood Multiplex
20:30
Nuit Blanche / After-party by Nek
Control
20:45
Attenberg (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
21:00
Taraf de Haidouks @ Pre-eveniment IRAF
The Silver Church Club
21:30
La Fille mal gardée @ ONB Live HD
Opera Nationala
21:45
Umbre intunecate / Dark Shadows
Movieplex, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Cotroceni
21:45
Razbunatorii / The Avengers - 3D
Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema City - Vip Cotroceni, Samsung IMAX, CinemaPRO
21:45
Dictatorul / The Dictator
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema
23:00
Miss I & Alex Puicea @ Selectro
OtherSide
23:00
Dragos Rusu & Alexandru Jijian @ Selectro
Expirat
12:30
Piratii! O banda de neispraviti - 3D
Movieplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema City - Vip Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
13:45
Polisse / Ingerii pazitori
Hollywood Multiplex
14:00
Lumea mica a celui mic @ Muzeul Copilariei
Muzeul Taranului Roman
15:00
Expo ~ Intre Traditie si Modernitate
Muzeul Taranului Roman
16:00
Targul de carte Kilipirim #14
Sala Dalles
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
16:30
Le Havre
Hollywood Multiplex
17:00
The Iron Lady / Doamna de Fier
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City - Vip Cotroceni
17:30
Wrath of the Titans / Furia Titanilor 3D
Movieplex, Cinema City Cotroceni, Samsung IMAX, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Glendale Cinema & Art Cafe, Cinema City Sun Plaza
17:30
Visul lui Adalbert
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman), Hollywood Multiplex
17:30
Lockout / Misiune pe MS One
Movieplex, The Light Cinema, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, CinemaPRO, Cinema City - Vip Cotroceni
17:45
Intouchables / Invincibilii
Movieplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
18:00
21 Jump Street: O adresa de pomina
Movieplex, Cinema City Sun Plaza, Cinema City - Vip Cotroceni, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema
18:30
Attenberg (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
19:00
Teatru: Tatăl
Teatrul Bulandra (Sala Izvor)
19:00
S-a furat mireasa
Movieplex, Hollywood Multiplex
19:00
Teatru: Profesiunea Doamnei Warren
Teatrul Mic
19:15
Battleship
Movieplex, The Light Cinema, CinemaPRO, Cinema City Cotroceni, Cinema City - Vip Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
19:30
Teatru: Aniversarea
Teatrul Nottara
19:30
Teatru: Sambata, duminica, luni
Teatrul National I. L. Caragiale
19:30
The Raven / Corbul
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza
19:30
Placinta americana: din nou pe felie
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema, Cinema City Sun Plaza
19:30
Te mai mariti cu mine? / The Five-Year Engagement
Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema City - Vip Cotroceni
19:30
Conferinta w/Tiberiu Soare ~ Despre “Elixirul dragostei"
Opera Nationala
19:30
Teatru: Tectonica sentimentelor
Teatrul National I. L. Caragiale
19:45
La pescuit in desert / Salmon Fishing in the Yemen
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza
20:00
Teatru: Emigrantii
La Scena
20:00
Proiectul X
Movieplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema City - Vip Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex
20:15
Prieteni cu copii / Friends with Kids
Movieplex, Hollywood Multiplex
20:30
Submarino (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
20:30
In siguranta / Safe
Movieplex, Hollywood Multiplex
21:45
Dictatorul / The Dictator
Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema
21:45
Razbunatorii / The Avengers - 3D
Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema City - Vip Cotroceni, Samsung IMAX, CinemaPRO
21:45
Umbre intunecate / Dark Shadows
Movieplex, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Cotroceni
22:00
King Size Drinks Night
Expirat
14:00
Lumea mica a celui mic @ Muzeul Copilariei
Muzeul Taranului Roman
15:00
Expo ~ Intre Traditie si Modernitate
Muzeul Taranului Roman
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
16:00
Targul de carte Kilipirim #14
Sala Dalles
18:00
Conferinta ~ De la Henri IV la Dobrogea
Muzeul Taranului Roman
19:00
Teatru: Meşteşugul vieţii
Teatrul Bulandra (Sala Izvor)
19:00
Spectacol ~ Magia Muzicii
Opera Comica pentru Copii
19:00
Attenberg (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
19:00
Teatru: Titanic Vals
Teatrul Nottara
19:00
Teatru: Un cuplu ciudat
Teatrul de Comedie
19:00
Teatru: Primavara la Roma a Doamnei Stone
Teatrul Mic
19:00
American Buffalo @ Ziua Independentilor la Metropolis
Teatrul Metropolis
19:30
Vernisaj ~ Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului
Muzeul Taranului Roman
19:30
Teatru: Uzina de plăceri S.A.
Teatrul Nottara
20:00
Teatru: Avalansa
Teatrul National I. L. Caragiale
20:00
Teatru: S-a sfârşit cum a-nceput
Teatrul National I. L. Caragiale
20:30
Iubire elena
Hollywood Multiplex
21:00
Submarino (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
21:00
Concert ~ YellLow
Madame Pogany
21:30
Concert ~ Silvia Dumitrescu Band
Ageless Club
21:30
Concert Nu-Jazz ~ Cuantune
Clubul Taranului
22:00
Party ~ SpeakEasy
Energiea Pub
22:00
Weekend Double @ Expirat
Expirat
22:00
Spiritual Front Live
Control
22:00
Radikal Guru (POL) & more
Club Terminal
22:30
The Beat Launching Party
Turbohalle
14:00
Lumea mica a celui mic @ Muzeul Copilariei
Muzeul Taranului Roman
15:00
Expo ~ Intre Traditie si Modernitate
Muzeul Taranului Roman
16:00
Targul de carte Kilipirim #14
Sala Dalles
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
17:00
8 ore de muzica LIVE @ Radio MUSIC Tv
Arenele Romane
19:00
Opera: Madama Butterfly
Opera Nationala
19:00
Teatru: Scaunele
Teatrul National I. L. Caragiale, Teatrul Bulandra (Sala Izvor), Teatrul Bulandra
19:00
Teatru: Furtuna, de William Shakespeare
Teatrul Mic
19:00
Teatru: Floarea de cactus
Teatrul Metropolis
19:00
Teatru: Doamne... ce măcel!
Teatrul de Comedie
19:00
Attenberg (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
19:00
Teatru: Vacanta in Guadelupa
Teatrul Nottara
19:30
Teatru: Cabinierul
Teatrul Nottara
19:30
Teatru: Încă-i bine!
Teatrul National I. L. Caragiale
20:00
Ka Gaia An & An Theos @ Folk-metal Night
Ageless Club
20:00
Noaptea Muzeelor 2012
20:00
Teatru: Sânziana şi Pepelea
Teatrul National I. L. Caragiale
20:00
Teatru: Biloxi Blues
Teatrul National I. L. Caragiale
20:30
Iubire elena
Hollywood Multiplex
21:00
Stand-up Comedy w/Aristocratii
Clubul Prometheus
22:00
Party ~ SpeakEasy
Energiea Pub
22:00
Weekend Double @ Expirat
Expirat
23:00
Jurjak - live act & Victor Stancov
Madame Pogany
10:00
Pacala se intoarce la Muzeul Satului
Muzeul National al Satului
11:00
Solomon Marcus @ Conferintele Teatrului National
Teatrul National I. L. Caragiale
11:00
Teatrul Naţional pentru Copii
Teatrul National I. L. Caragiale
11:00
Harap-Alb
Opera Nationala
14:00
Lumea mica a celui mic @ Muzeul Copilariei
Muzeul Taranului Roman
15:00
Undeva la Palilula
Teatrul de Comedie, Hollywood Multiplex, NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman), Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza
15:00
Expo ~ Intre Traditie si Modernitate
Muzeul Taranului Roman
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
16:00
Targul de carte Kilipirim #14
Sala Dalles
18:00
Teatru: Opera de trei parale
Teatrul Nottara
18:30
Opera ~ Elixirul dragostei
Opera Nationala
19:00
Teatru: Livada de vişini
Teatrul National I. L. Caragiale
19:00
Teatru: Scara pisicii
Teatrul National I. L. Caragiale
19:00
Teatru: Pijamale
Teatrul Metropolis
19:00
Teatru: Visul unei Nopti de Vara
Teatrul Mic
19:00
Teatru: Căsătoria
Teatrul Bulandra, Teatrul Bulandra (Sala Izvor)
19:00
Teatru: Poker
Teatrul de Comedie
19:30
Teatru: Variatiuni Enigmatice
Teatrul Nottara
19:30
Teatru: Tectonica sentimentelor
Teatrul National I. L. Caragiale
20:00
Attenberg (2010)
NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman)
20:00
Teatru: Dineu cu proşti
Teatrul National I. L. Caragiale
20:15
Iubire elena
Hollywood Multiplex
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
20:15
Iubire elena
Hollywood Multiplex
14:00
Lumea mica a celui mic @ Muzeul Copilariei
Muzeul Taranului Roman
15:00
Expo ~ Intre Traditie si Modernitate
Muzeul Taranului Roman
16:00
World Press Photo
Biblioteca Naţională a României
19:00
Kaoss Birds in NowHere'sVille @ Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi
Opera Nationala
20:15
Iubire elena
Hollywood Multiplex

AUTENTIFICARE

Trebuie sa fii autentificat.
Login | Inregistrare